Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Îndrăgitul serial „Star Trek: Picard” le va aduce fanilor o mare surpriză în sezonul doi

de Redactia Tvmania

Fanii nenumărați ai serialului „Star Trek: Picard” vor putea urmări sezonul al doilea al celebrei producții în 2022. Până la lansarea a cărei dată exactă nu a fost încă anunțată, un teaser al serialului a dezvăluit că noul sezon va marca întoarcerea unui personaj esențial al poveștii, informează tvline.com.

Mai precis, este vorba despre revenirea lui Q (John de Lancie), eternul rival al căpitanului Picard (jucat de legendarul Patrick Stewart), care poate fi văzut în carne și oase în secvențele recent făcute publice din sezonul doi al serialului „Star Trek: Picard”.

Detaliul cu privire la apariția lui Q a fost aflat din noul teaser lansat de platforma Paramount+ cu prilejul Zilei căpitanului Picard, un eveniment fictiv organizat anual la bordul legendarei nave spațiale „U.S.S. Enterprise-D” pentru elevii aflați acolo. Fanii serialului SF clasic „Star Trek: Generația următoare” / „Star Trek: The Next Generation”, difuzat între 1987 și 1994, cunosc foarte bine acest eveniment, inaugurat pe vremea aceea.

John de Lancie a fost lansat ca interpret al lui Q, o creatură omnipotentă care își putea schimba forma și care se amuza să îl tachineze și să îl testeze permanent pe căpitanul Picard, încă din episodul pilot al serialului „Star Trek: Generația următoare” (lansat în septembrie 1987 și intitulat „Întâlnire pe stația Farpoint” / „Encounter at Farpoint”). Una dintre misiunile esențiale ale căpitanului și ale echipajului de pe navă era aceea de a apăra omenirea de acest periculos Q.

În teaserul lansat recent de Paramount+, Q, clasicul antagonist al legendarului căpitan Picard, îl întâmpină pe acesta cu replica: „Ești ceva mai în vârstă decât mi-am închipuit”, continuând: „O, căpitane, nici nu știi cât mi-ai lipsit!”.

John de Lancie a reapărut în rolul lui Q de șapte ori de-a lungul serialului clasic, inclusiv în finalul acestuia, apoi și-a reluat personajul în două seriale care i-au urmat celui original: „Star Trek: Deep Space Nine” (difuzat între 1993 și 1999) și „Star Trek: Voyager” (difuzat între 1995 și 2001).

Revenirea actorului, anunțată pentru întâia oară în aprilie, va marca prima sa apariție de la sezonul șapte al serialului „Star Trek: Voyager” încoace (între timp, Q a mai apărut o dată, însă doar prin intermediul vocii, într-un episod din primul sezon al serialului „Star Trek: Lower Decks”, lansat în 2020).

În afară de Patrick Stewart și John de Lancie, în viitorul sezon doi al serialului „Star Trek: Picard” îi vom mai vedea pe Alison Pill (din nou în rolul dr. Agnes Jurati), Isa Briones (în rolul lui Dahj și Soji Asha), Evan Evagora (Elnor) și Michelle Hurd (Rafaella „Raffi” Musiker). Fanii se vor reîntâlni, de asemenea, cu Santiago Cabrera (Cristobal „Chris” Rios), cu Orla Brady (Laris) și mai ales cu legendarul Brent Spiner, interpretul îndrăgitului Data.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te