Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Indonezia e deranjată de declarațiile lui Leonardo DiCaprio

de Redactia Tvmania

„Am putea să-i interzicem să mai intre în țară dacă persistă în declarații provocatoare”, amenință autoritățile.

Foarte implicat în lupta împotriva despăduririlor și a braconajului din Indonezia, Leonardo DiCaprio și-a atras mânia autorităților.

Săptămâna trecută, actorul a fost în jungla indoneziană pentru a-și oferi ajutorul și susținerea militanților care încearcă să protejeze fauna și flora amenințate de poluare, despădurire și braconaj.

„Fundația lui Leonardo DiCaprio, care se implică în proiecte de protejare a biodiversității, susține grupurile locale care vor să realizeze un megasanctuar al faunei în ecosistemul Leuser, ultimul loc de pe Terra în care urangutanii de Sumatra, tigrii, rinocerii și elefanții coexistă în natură”, a declarat pe Instagram actorul.

Serviciul de comunicare a guvernului indonezian nu apreciază deloc implicarea actorului: „Având în vedere faptul că domnul DiCaprio se află în Indonezia cu o viză turistică, ar trebui să se concentreze pe excursii. Dacă obiectivele sale sunt diferite și violează ordinea publică aducând prejudicii intereselor țării, serviciul de imigrare este pregătit să-l expulzeze”.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te