; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Full

Incident la Casa Albă. Câinii noului președinte Joe Biden au fost trimiși înapoi acasă

09 March 2021

AFP relatează că Major și Champ, cei doi câini ai președintelui american Joe Biden, au fost trimiși acasă după ce unul dintre ai a mușcat un agent al echipei de securitate.

 

Președintele Joe Biden și-a trimis câinii înapoi la casa familiei sale din Wilmington, Delaware, după ce Major, cel mai mic dintre cei doi ciobănești germani, ar fi mușcat unul dintre agenții de pază ai Casei Albe. Major, care are trei ani și pe care Biden și soția sa l-au adoptat în noiembrie 2018 de la un adăpost de animale, s-a mai comportant agresiv și până acum, sărind, lătrând și făcând viața grea personalului și agenților de pază de la Casa Albă, după cum a aflat CNN de la două surse anonime.

Tot aceste surse au dezăluit și faptul că unul dintre agenți a fost mușcat, fără însă să dea amănunte despre cât de grav a fost incidentul. Oricum, acum ambii patrupezi, și „tânărul' Major, și „bătrânul' Champ (care are 13 ani), au fost trimiși la casa lui Bidens, din Wilmington, săptămâna trecută.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare