Evenimentele au fost argumente puternice pentru talk–show-ul Danielei Zeca Buzura care va fi difuzat sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 10:00, în prima ediţie din noul sezon „Mic dejun cu un campion”.
„Recenta celebrare a nunții de argint a Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei și a Principelui Radu a fost un moment fericit, care ne-a prilejuit o deschidere emoționantă și plină de rafinament.
Însă, după această întâlnire de la Palatul Elisabeta, ne vom întoarce în spațiul nostru obișnuit, de la Cafe Carturesti Verona, de unde veți avea posibilitatea să cunoașteți medici, artiști, istorici, intelectuali care au schimbat fața lumii românești și care continuă să ne ofere un impuls, un model și un strop de optimism în acest context de criză sanitară.
Vă așteptăm cu aceeași bucurie și în sezonul de toamnă-iarnă al unui talk-show alert, interesant și de calitate, la TVR2, care ia startul în 9 octombrie, de la ora 10.00, cu același gând care ne-a animat întotdeauna: nimic nu e mai plăcut decât o cafea de dimineață, alături de publicul nostru!”, spune Daniela Zeca Buzura.
În noul sezon, „Mic dejun cu un campion” a pregătit 12 ediţii de elită, care vor facilita întâlniri memorabile pentru telespectatori în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, la TVR2.
„În acest sezon vom avea şi alţi invitaţi pe care ştim că publicul îi preţuieşte: criticul şi istoricul de teatru George Banu, care practic, face naveta Paris – Bucureşti şi, într-un popas, am reuşit să-l întâlnim, la una dintre cele mai frumoase terase din Micul Paris.
Din Canada, scriitoarea Felicia Mihali care a lansat în România una dintre cele mai recente cărţi ale sale; medicul cardiolog Dragoş Vinereanu – cel mai tânăr membru al Academiei Române; Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, iar lista continuă, dar ne luăm libertatea de a vă dezvălui pe parcurs şi alţi invitaţi. Dorim totuşi să păstrăm şi surpriza – plăcută, desigur – a întâlnirii cu oameni deosebiţi care răspund cu plăcere invitaţiei noastre”, a adăugat Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.
De 7 ani, alături de „Mic dejun cu un campion”
În fiecare sâmbătă, la TVR2, de la ora 10:00, pentru 50 de minute ne întâlnim cu câte un campion redutabil.
Cu graţie şi umor, alteori mai serios şi ironic, analitic şi obiectiv, dar cu vervă şi şarm, Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii, îşi provoacă interlocutorii la dezvăluiri ce, de multe ori, îi surprind chiar şi pe cei în cauză. În 7 ani de emisiune şi 14 sezoane, aproape 200 de personalităţi au fost invitaţii Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”.
„Cu bune şi cu rele, am petrecut împreună clipe preţioase. Am obţinut premii şi aprecierea publicului pentru care ne străduim zi de zi, în dorinţa de a pune în evidenţă tot e are mai valoros această Românie ce nu ne poate lăsa indiferenţi. De aceea încercăm să aflăm opiniile celor mai buni dintre noi, din toate domeniile de activitate. Fiecare are o poveste de depănat, o experienţă, o perspectivă, profesională şi socială. Dorim să aflăm aceste opinii, dorim să vi le facem cunoscute printr-un exerciţiu de excelenţă care este marca emisiunii noastre”, a mai spus Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.