Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Începe finala Chefi la cuțite 2024, sezonul 13. Lupta pentru marele trofeu, marcată de o premieră în istoria show-ului

de Roxana Mirea,

Marea finală Chefi la cuțite, sezonul 13, este difuzată în aceată seară, 15 mai 2024, la Antena 1. Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner și Chef Orlando Zaharia speră să aibă câte un reprezentant în finală. Lupta pentru marele trofeu este marcată de o premieră în istoria Chefi la cuțite. 

Finala Chefi la cuțite, sezonul 13, este azi – 15 mai 2024 

În această seară, 15 mai 2024, de la ora 20:30, la Antena 1, se desfășoară finala sezonului 13 Chefi la cuțite: doar trei concurenți se vor alinia la startul întrecerii pentru marele trofeu și premiul de 30.000 de euro. Ieri seară, nouă competitori au trecut prin cele trei probe ale Semifinalei, în deschiderea ediției de azi Irina Fodor urmând să anunțe numele finaliștilor. 

Emoții uriașe pentru jurați: Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner și Chef Orlando Zaharia speră să aibă câte un reprezentant în Finală, în timp ce Chef Ștefan Popescu, juratul care în acest sezon nu a avut echipă, mizează pe Mihai Dragomir, cuțitul lui de aur, pentru a ocupa un loc în cursa din această seară.  

În ediția de ieri, nouă concurenți au trăit intens cele trei provocări ale Semifinalei. Lucia Susanu, Alexandra Veber și Varză (Daniel Ilie), din echipa verde, Andrea Recaldin, Lăcrămioara Pintilie și Antonio Ștefănescu, din echipa roz, Mihai Dragomir, Mădălin Dumitru și Nicoleta Sima, din echipa galbenă vor aștepta în această seară să-și audă numele rostit la tensionatul moment al nominalizării finaliștilor. Astfel, cei trei jurați care și-au format echipe au câte trei concurenți în Semifinală, dar oare fiecare dintre ei va avea un reprezentant în Finală?  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Premieră în istoria Chefi la cuțite 

De la proba gătitului alături de cineva drag la prepararea unei farfurii fine dining cu ingrediente de top, dar și a unei farfurii care să reprezinte amprenta culinară personală, cei nouă semifinaliști au trecut ieri prin trei jurizări diferite, fiecare punct obținut adăugând greutate în topul decisiv. Cursa din această seară îi va provoca pe cei trei finaliști să își alcătuiască strategic câte o echipă din foștii concurenți și să gătească un meniu cu aperitiv, fel principal și desert, jurizat de specialiști cu nume sonore în domeniul gastronomic.

Lupta pentru marele trofeu este marcată de o premieră în istoria Chefi la cuțite. Despre ce este vorba, cum se va desfășura Marea Finală și cine va câștiga trofeul sezonului 13 al show-ului culinar telespectatorii vor afla urmărind ediția difuzată de Antena 1. 

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te