Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Începe show-ul Chefi la cuțite 2023, sezonul 11! Modul în care misiunea Chefilor se complică la prima amuletă

de Roxana Mirea,

Chefi la cuțite, sezonul 11, începe în această seară, 27 martie 2023, la Antena 1, de la ora 20:30, cu prima luptă pentru amuletă, care are noi reguli: alături de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, în arena culinară intră un al patrulea Chef, care va munci din greu pentru a le face concurență.

Începe Chefi la cuțite 2023, sezonul 11

Cel care inaugurează competiția în noua formulă este Ștefan Popescu, Chef-ul care până acum s-a aflat în platoul show-ului în calitate de invitat la jurizarea preparatelor pentru amuletă. Show-ul gastronomic are premiera maraton cu 3 ediții consecutive: luni, marți și miercuri, de la ora 20:30.

Amuleta pentru care se vor lupta oferă un avantaj extrem de prețios în competiție, dar provocarea pregătită de Gina Pistol este pe măsura avantajului: 11 cutii, deschise treptat, complică la maximum misiunea Chefilor. Fiecare cutie conține câte un ingredient care trebuie integrat în preparat. Astfel, niciunul dintre Chefi nu își poate contura farfuria de la început, cu toții fiind nevoiți să improvizeze pe parcurs.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Numărul cutiilor, ales pentru a marca debutul sezonului 11, îi va urmări, de altfel, pe Chefi, în această competiție. „Va fi dezastru la amuletă! Vreau să o câștig, chiar dacă n-o voi folosi eu”, a anunțat Chef Ștefan Popescu. „Ștefan Popescu nu știe ce-l așteaptă!”, a dat replica Florin Dumitrescu. „Vedem cum vom face, dar ușor nu-i va fi după ce ne-a nenorocit cu jurizarea în nu știu câte sezoane”, a comentat Cătălin Scărlătescu.

Degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Toate amuletele care vor fi câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, vor fi depozitate într-un seif, acestea reprezentând premiul care va putea reveni unuia dintre cei trei Chefi în urma bătăliei finale.

Cum se va desfășura prima luptă pentru amuletă din noul sezon și cine va obține victoria, dar și ce preparate și povești savuroase aduc în platou noii concurenți în etapa audițiilor pe nevăzute, telespectatorii vor descoperi în prima ediție Chefi la cuțite din această seară, 27 martie 2023. Show-ul va fi difuzat de Antena 1 în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te