Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Începe cel mai controversat Mondial! Turneul final din Qatar e ultimul pentru Messi şi Ronaldo

de Tavi Cojocaru,

Campionat Mondial de Fotbal, ediţia din 2022, este, probabil, cel mai controversat, din foarte multe puncte de vedere. Turneul final se desfăşoară în premieră iarna, pentru a se evita temperaturile caniculare din deşert din timpul verii.

Qatar este cea mai mică ţară care a găzduit vreodată Cupa Mondială, ocupând locul 164 în lume, cu o suprafaţă totală de 11,581 kilometri pătraţi, adică un pic mai întinsă decât cel mai mare judeţ din România, Timiş, care are 8,697 de kilometri pătraţi!

Stadioanele

Stadionul Lusail din Doha

Meciurile vor fi găzduite de 8 stadioane din cinci oraşe diferite. Cea mai mare distanţă dintre două arene este de 55 de kilometri! Mai puţin ca între Bucureşti şi Ploieşti! Cel mai mare stadion este „Lusail Iconic Stadium”, din Lusail, o localitate nouă, aflată la 23 de kilometri de capitala Doha. Această arenă, care are 80.000 de locuri, va găzdui şi finala. Al doilea stadion ca mărime este „Al Bayt”, din oraşul Al-Khor, cu 60.000 de locuri. Celelalte şase arene au între 40 şi 45.000 de locuri.

Controversele

Din momentul în care Qatar a fost anunţată ca gazdă a turneului final din 2022 au început acuzaţiile de corupţie, privind modul în care găzduirea acestei competiţii a fost dată acestei ţări. S-au demarat tot felul de acţiuni în justiţie, procese etc. Dar controversele nu se opresc aici.

Sunt multe voci care au susţinut boicotarea turneului final fiindcă pe şantierele Cupei Mondiale au murit peste 6.500 de muncitori, majoritatea din pricina temperaturilor insuportabile sub care au fost obligaţi să lucreze. Iar directivele celor de la FIFA transmise tuturor celor 32 de federaţii calificate au fost: „Concentrați-vă pe fotbal, nu pe drepturile omului”. Forul mondial a vrut astfel să taie din faşă orice intenţie de protest faţă de condiţiile inumane în care au lucrat oamenii pe acele şantiere.

Reguli stricte pentru fani

Problemele nu se opresc aici. Regulile sunt stricte în Qatar şi trebuie respectate cu sfinţenie. Bărbaţii n-au voie să îmbrăţişeze femei în public, nimeni n-are voie să stea picior peste picior, iar consumul de alcool în public este, de asemenea, interzis.

În Qatar, fanii nu vor găsi niciun fel de mâncare care să conţină carne de porc.

Organizatorii au anunţat şi un „dress code” foarte sever: bărbaţii n-au voie să poarte pantaloni scurţi sau tricouri cu mânecă scurtă. În privinţa vestimentaţiei femeilor, regulile sunt şi mai stricte: să poarte haice cât mai lungi şi să nu poarte bijuterii, cu excepţia verighetelor.

Probabil, vor exista multe cazuri de fani care nu vor respecta aceste reguli şi vor fi multe conflicte cu poliţia religioasă locală.

Asociaţii pentru apărarea drepturilor femeilor şi ale minorităţilor sexuale au reclamat, la rândul lor, felul în care decurg lucrurile în Qatar.

A cerut eliminarea Iranului

Capitolul „controverselor” s-a extins şi înspre latura sportivă. Ucraina a cerut recent eliminarea naţionalei Iranului de la Mondial.

„În timp ce conducătorii Iranului vor petrece un timp plăcut urmărindu-și echipa națională la Cupa Mondială, ucrainenii vor fi uciși de drone și rachete din Iran.

Aproape 250 de astfel de drone au atacat orașe din Ucraina. Acestea au distrus case, muzee, universități, birouri, terenuri de sport sau locuri de joacă și, mai important, au omorât cetățeni ucraineni, inclusiv copii. Copii care visau să-și vadă echipa națională jucând la Cupa Mondială”, a spus Sergey Palkin, director la clubul Şahtior Doneţk.

Acesta a mai cerut ca Ucraina să fie primită în locul Iranului, dar nu s-a schimbat nimic. Iran face parte din Grupa B, alături de SUA, Anglia şi Ţara Galilor!

Favoriţii

Această ediţie va fi ultima cu 32 de echipe. Din 2026, numărul participantelor la Cupa Mondială va ajunge la 48. Grupele competiţiei din Qatar arată astfel: Grupa A (Qatar, Senegal, Ecuador, Ţările de Jos), Grupa B (Anglia, Iran, SUA, Ţara Galilor), Grupa C (Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia), Grupa D (Franţa, Australia, Danemarca, Tunisia), Grupa E (Spania, Costa Rica, Germania, Japonia), Grupa F (Belgia, Canada, Maroc, Croaţia), Grupa G (Brazilia, Serbia, Elveţia, Camerun) şi Grupa H (Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud). Favoritele caselor de pariuri sunt Brazilia, Anglia şi Argentina. Din calcule nu pot fi omise nici Franţa, campioana mondială en-titre, Germania, Spania, Belgia, Croaţia, Olanda.

Ultimul turneu final pentru Messi şi Ronaldo

Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Neymar da Silva Santos, Kylian Mbappe, Harry Kane and Diego Maradona

Acesta va fi, probabil, ultimul turneu final pentru superstarurile Lionel Messi (35 de ani) şi Cristiano Ronaldo (37 de ani). Cu siguranţă, ambii vor lupta din răsputeri pentru titlul mondial, care le lipseşte din palmares. Alţi jucători care visează la glorie şi la statutul de MVP al turneului final sunt francezii Kylian Mbappe şi Karim Benzema (recentul câştigător al Balonului de Aur), brazilienii Neymar şi Vinicius jr., belgianul De Bruyne, olandezul Van Dijk, croatul Modric şi alţii.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te