Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

Încă un serial turcesc a fost cumpărat în România: „Masumlar Apartmani”, cu Farah Zeynep Abdullah

Încă un serial turcesc a fost cumpărat în România: „Masumlar Apartmani”, cu Farah Zeynep Abdullah

de Redactia Tvmania

Una dintre cele mai urmărite drame ale sezonului 2020-2021 în Turcia, serialul „Masumlar Apartmani” a fost vândut în toată zona Balcanilor, anunță distribuitorul său.

Distribuitorul internațional de seriale turcești Mistco a anunțat că a vândut recent serialul „The Innocents”, în original „Masumlar Apartmani”, cu Farah Zeynep Abdullah și Birkan Sokullu în rolurile principale, în mai multe țări din Balcani, pe listă figurând și țara noastră: Albania, Croația, Kosovo, România, Muntenegru, Bosnia Herțegovina și Macedonia de Nord.

Din păcate, distribuitorul nu a precizat și ce post anume din România a cumpărat serialul, așa că, cel puțin momentan, nu știm unde vom vedea producția.

Inspirată de realitate, drama „Masumlar Apartmani” – cu titlul internațional „The Innocents”, adică „Inocenții” – adaptează pentru micul ecran o poveste din memoriile lui Gülseren Budayıcıoğlu, o apreciată psihiatră și scriitoare din Turcia, care a scris mult inspirându-se din propria experiență profesională.

Nu e prima dată când cărțile lui Gülseren Budayıcıoğlu sunt adaptate pentru ecran – în aceeași situație s-au aflat și cunoscutele seriale „Mireasa din Istanbul”, cu Asli Enver și Özcan Deniz, și „Prizoniera destinului”, cu Demet Özdemir și İbrahim Çelikkol (încă așteptăm sezonul 2, final, al acestui titlu, la noi la Kanal D).

Care e povestea serialui turcesc „Masumlar Apartmani”/„The Innocents”

În „The Innocents”/„Masumlar Apartmani”, doi tineri care duc amândoi povara unor tragedii trecute se cunosc și se îndrăgostesc. Din exterior, Han Derenoglu (Birkan Sokullu, cel mai recent l-am văzut în miniseria „Istoria imperiilor: Otomanii”) pare că le are pe toate: e tânăr, chipeș, un om de afaceri de succes.

În realitate, tânărul se întoarce acasă ca să aibă grijă de tatăl și de surorile lui (Ezgi Mola, Merve Dizdar și Gizem Katmer), toate cu probleme mentale, după niște experiențe traumatizante din copilărie.

De partea cealaltă, frumoasa Inci (Farah Zeynep Abdullah, o știm din „În dragoste și în război”), marcată de o poveste de dragoste cu un bărbat alcoolic, are grijă de bunicul și de fratele său mai mic și toate grijile par să se fi adunat pe umerii ei. Când Han și Inci se întâlnesc și se îndrăgostesc, relația lor pare imposibilă din cauza tututor destinelor greu încercate de soartă din jurul lor.

„The Innocents”/„Masumlar Apartmani” este produs de OGM Pictures și este difuzat în Turcia de televiziunea națională, TRT 1. Primul sezon a început în septembrie 2020 și s-a terminat la începutul lui iunie 2021, odată cu episodul 37, iar sezonul 2 e așteptat la toamnă, dar cu ceva schimbări.

„Suntem mândri să anunțăm aceste noi contracte de vânzare pentru „The Innocents”. Întotdeauna am văzut Europa ca destinația perfectă pentru serialele turcești. În timp ce „The Innocents” se transformă într-un hit și la nivel internațional, așa cum e și în Turcia, continuăm să negociem în diverse zone ale lumii și vedem că atenția acordată serialelor a crescut foarte mult”, a declarat, potrivit todotvnews.com, Aysegul Tuzun, Managing Director pentru Mistco.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton