Homepage  / Seriale / Seriale americane

Încă un regizor face pasul spre micul ecran. Oliver Stone va face un serial despre Guantanamo Bay

Încă un regizor face pasul spre micul ecran. Oliver Stone va face un serial despre Guantanamo Bay

de Redactia Tvmania

Celebrul cineast Oliver Stone, deținător a trei premii Oscar plus alte patru nominalizări, va face un serial despre deținuții de la Guantanamo Bay, a aflat Deadline.

În câteva luni, Oliver Stone se va apuca de lucru, el fiind cel care va regiza toate episoadele noului serial care va avea numele „Guantanamo”. Povestea se va concentra pe viețile și experiențele prizonierilor de la Guantanamo Bay, dar și pe cele ale avocaților și procurorilor.

Controversata închisoare, în care sunt încarcerați și interogați suspecții de terorism, a atras mânia a numeroase organizații care apără drepturile omului datorită tratamentelor la care se presupune că-i supun pe deținuți. În ciuda promisiunii lui Obama de a închide Guantanamo în 2009, închisoarea e încă în fucțiune, având acum 41 de prizonieri.

Pentru noul serial „Guantanamo”, Daniel Voll („The Unit”, „The Blacklist”) va fi showrunner, iar Alexandra Milchan („Lupul de pe Wall Street”) va fi producător. Serialul a fost cumpărat de Weinstein Television, care caută acum un canal pe care să-l distribuie.

Sursa foto: Malay Mail Online

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton