Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Încă o confirmare: filmul „Downton Abbey” este oficial în lucru

de Redactia Tvmania

Așa cum știam deja serialul „Downton Abbey” va continua cu un film care, dacă suntem cuminți, ar putea ajunge pe ecrane în 2019.

De mai multe luni, creatorul serialului „Downton Abbey”, Julian Fellowes, vorbește despre un film inspirat de celebra producție, dar e cu totul altceva când patronul confirmă.

Michael Edelstein, președintele NBCUniversal International Studios, aflat la deschiderea expoziției „Downton Abbey: The Exhibition”, de la Singapore, și-a găsit momentul perfect să dea marea știre: „Există un film în pregătire. Chiar de ceva vreme. Lucrăm acum pentru a găsi cel mai bun scenariu, apoi o să încercăm să găsim cel mai bun mod în care să reunim întreaga distribuție. Pentru că, știți, oamenii pleacă și fac altceva. Dar noi sperăm să facem filmul anul viitor”, a declarat acesta pentru Associated Press.

Cum ar veni: dacă filmările vor fi în 2018, filmul va ajunge pe marile ecrane în 2019. Fanii sunt încântați și la fel și actorii: „Nu știu prea multe despre acest proiect, dar mi-ar plăcea să fiu acolo dacă filmul se face”, a declarat actrița Sophie McShera (care are personajul Daisy Mason în serial) pentru Associated Press.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te