Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Încă înainte de a fi semnate actele de divorț, Brad Pitt are o nouă iubită. Cine este și cum arată?

de Redactia Tvmania

După divorțul de Angelina Jolie, se pare că Brad Pitt este decis să își refacă viața amoroasă și nu, nu este vorba despre Jennifer Aniston așa cum presa tabloidă a tot speculat în ultima perioadă.

Conform celor de la Dailymail.co.uk, actorul s-a îndrăostit de Neri Oxman, o femeie în vârstă de 42 de ani, arhitect de profesie. Se pare că cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an, iar ceea ce i-au apropiat a fost dragostea lui Brad pentru artă, design și arhitectură.

„Prietenia nu s-a transformat într-o romanță, amândoi sunt precauți și de aceea au mai degrabă o prietenie profesională. Dar Brad este foarte interesat să petreacă cât mai mult timp cu Neri, o găsește fascinantă”, a menționat o sursă apropiată celor doi.

 

Se pare că Brad luptă din greu  pentru a evita expunerea relației sale în fața camerelor și a presei, mai ales că acesta era unul din lucrurile cu greu îndurate cu cea care este mama celor cei 6 copii ai săi, Angelina Jolie.

 „A fost extrem de atent și s-a asigurat că nu este văzut de ochii curioșilor”, a precizat aceeași sursă, menționând că nimic nu i-a împiedicat să se bucure de relația care se află la început de drum.

Mai mult decât atât cei doi au avut deja activități împreună. Se pare că au avut deja câteva călătorii, iar actorul i-a fost alături noii sale partenere la conferința de design din Indaba, Africa de Sud, acolo unde arhotecta a susținut și un discurs.  Totodată Pitt a o fost în vizită și la locul de muncă al arhitectei acolo unde câteva grupuri de admiratoare nu au ezitat să se fotografieze alături de vedetă. O dovadă a relației lor ar fi și această fotografie, în care Brad apare la MIT, locul de muncă al lui Neri.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te