„Aferim!” aduce pe ecrane o poveste românească din secolul al XIX-lea. În centrul acțiunii se află Costandin (Teodor Corban), un fel de polițist al vremii, care trebuie să găsească, să prindă și să readucă la curtea unui boier un rom fugar. În afară de faptul că este în misiune oficială pe urmele robului Carfin (Toma Cuzin), Costandin are și un oarecare interes personal, îl bănuiește pe acesta că ar fi avut o aventură cu propria lui soție. Așa că pornește în urmărirea fugarului ajutat de fiul său adolescent Ion (Mihai Comănoiu). Inedita aventură cu iz western, motiv de relatare cinematografică a obiceiurilor și atmosferei epocii, este prezentată de Radu Jude în alb-negru.
Premiantul Radu Jude
„Dacă aș fi știut că voi câștiga un premiu atât de important și că filmul meu va primi atâtea aprecieri, aș fi fost foarte serios atunci când l-am filmat”, a declarat regizorul Radu Jude pe scena festivalului când i s-a înmânat premiul, făcând să râdă întreaga sală. În ciuda glumei, cineastul a muncit mult pentru refacerea epocii. A consultat colecţii de documente istorice, cărţi de istorie, literatură populară şi cultă a secolului XIX și a avut și un consultant pentru film în persoana istoricului Constanţa Vintilă-Ghiţulescu.
Și robul fugar Toma Cuzin
La 37 de ani, actorul Toma Cuzin poate spune că le-a încercat pe toate: a fost miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp… S-a transferat „în interes de serviciu din funcţia de miner, în funcţia de balerin“, a declarat actorul pe care-l puteți vedea și în serialul de la Pro TV „Las Fierbinți”. La actorie a ajuns cu ajutorul viitorului confrate Andi Vasluianu, care l-a îndrumat spre facultatea de profil. Despre rolul din „Aferim!”, actorul a declarat: „Greu fizic. Legat la picioare și la mâini și diagonal pe cal să faci tot filmul așa, am stat trei săptămâni legat așa! Dar destul de bun pentru un actor, pentru că nu vorbești mult trebuie să transmiți foarte mult fără prea multe cuvinte”.