Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

În sezonul al treilea, „Creatorii de miracole” se mută în Vestul Sălbatic

de Redactia Tvmania

După Rai și Evul Mediu, serialul-antologie „Creatorii de miracole”, în original „Miracle Workers” (2019), își mută acțiunea și actorii din rolurile principale în Vestul Sălbatic, în cel de-al treilea sezon.

Comedia-antologie își continuă periplul prin timp. După sezonul al doilea consacrat Evului Mediu (care poate fi văzut acum pe HBO 3), Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan și Karan Soni ajung în Vestul Sălbatic, după cum ne dezvăluie primul trailer a noului sezon.

În „Miracle Workers: Oregon Trail”, noii eroi pornesc în cucerirea Vestului cu un grup de pionieri, în 1844. Daniel Radcliffe va fi un predicator idealist al unui orășel, care va face echipă cu un nelegiuit căutat de oamenii legii, interpretat de Steve Buscemi, și cu o femeie curajoasă, jucată de Geraldine Viswanathan, pentru a-și conduce prin decorul plin de pericole caravana.

În Statele Unite, „Miracle Workers: Oregon Trail” va avea premiera pe 13 iulie 2021, pe canalul TBS. În România, serialul „Creatorii de miracole” a fost difuzat de HBO și TNT.

Trailer-ul „Miracle Workers: Oregon Trail” poate fi văzut aici:

Sursa foto: https://www.facebook.com/MiracleWorkersTBS

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te