Pe parcursul unei săptămâni, începând de astăzi până sîmbătă (1 iunie), Digi24 le va arăta telespectatorilor cum este să fii „Născut în România”.
Timp de 7 zile, Digi24 și-a propus să realizeze tabloul situației copiilor din România și să abordeze situația acestora din toate unghiurile. Fie că vorbim despre sănătate, educație, familie, siguranță sau violență, copiii din România sunt, de cele mai multe ori, afectați de multiplele lacune din sistem.
În 30 de reportaje realizate într-un timp record , Digi24 își propune să identifice cauzele care plasează România pe ultimul loc dintr-un număr de 29 de țări la capitolul bunăstarea copiilor.
În fiecare zi, de luni până vineri, în jurnalele orelor 10.00, 13.00 și 17.00, vor fi dezbătute probleme presante ale copiilor.
Luni, Digi24 încearcă să afle ce face statul roman pentru cei mici, care sunt programele guvernamentale si cum au fost ele, de-a lungul anilor, implementate, câte instituții s-au fost ocupat, în ultimii 23 de ani, de copii.
Potrivit unui studiu UNICEF România are cei mai nefericiți copii. Reporterii Digi24 le vor arăta telespectatorilor care sunt principalele amenințări la adresa celor mici, cum stăm cu sărăcia, situația natalității, care sunt riscurile atunci când vorbim de sănătatea copiilor.
Marţi dezbaterile continuă cu ziua dedicată educației. Este ziua în care facem un tablou al sistemului de învățământ pentru toti cei “Născuți în România”. Invitații Digi24 în edițiile speciale de la orele 10.00, 13.00 și 17.00 vor încerca, alături de jurnaliștii Digi24, să afle de ce haos este cuvântul de ordine care a dominat sistemul de învățământ în România după Revoluție.
Miercuri este ziua dedicată Societății și valorilor.
Joi, Digi24 vrea să afle de ce au eșuat campaniile naționale de vaccinare, care este starea spitalelor pentru copii, lăsate în paragină, dar și cum se face excelența în medicină, cu bani puțini și pasiune multă pentru copii?
Vineri întreaga zi este dedicată, în edițiile speciale ale Jurnalelor de știri, familiei. Campania “Născut în România” pune în valoare importanța prezenței părinților în dezvoltarea unui copil.
Sâmbătă, 1 iunie, de la 09.30, cei mici sunt sărbătoriți într-o ediție specială a emisiunii care le este dedicată, “Jurnal pentru copii”. Vedetele Digi24 Adriana Muraru, Alice Iacobescu, Stelian Muscalu, Laura Teodoru, alături de copiii lor, sunt invitații speciali ai lui Sara şi ai lui Radu.