Homepage  / Știri

„În premieră” a realizat o anchetă despre refugiaţii din România

"În premieră" a realizat o anchetă despre refugiaţii din România

de Redactia Tvmania

„În premieră” prezintă diseară, de la ora 21.00, la Antena 3, prezintă trei materiale inedite.

Primul reportaj tratează una din părţile întunecate ale ţării noastre – traficul de persoane, criza economică fiind cea care a dus la extinderea acestei plăgi. Mai multe tinere aleg să vorbească despre cum au fost răpite, vândute, bătute, violate şi obligate să se prostitueze, iar unii proxeneţi despre cum sunt bântuiţi acum de sentimentul de vinovăţie. Victime şi călăi vorbesc „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.

La categoria portret, echipa emisiunii l-a ales pe cel mai mare compozitor de muzică de film din Franţa, a cărei ţară de baştină este România. Vladimir Cosma a făcut muzica pentru Louis de Funes şi pentru „Marele Blond”, iar pentru prima dată, după o jumătate de secol, artistul se întoarce acasă. El ne spune cum l-a impresionat România după 50 de ani absenţă, „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.

Cel de-al treilea material spune povestea refugiaţilor din România. Într-un sat din Maramureş, africanul Moise stoarce de informaţii populaţia locală ca să înveţe să se adapteze perfect la o ţară nouă. Irakianul Jafar ştie să recite şi în somn versuri pe care mulţi români n-au reuşit să şi le însuşească, iar ruandezul Vincent abia aşteaptă să depună jurământul de credinţă faţă de România. Refugiaţii din România ne prezintă paradisul românesc.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton