Astăzi, 20 iulie, postul TV5MONDE o omagiază printr-un film și un concert pe cântăreața, actrița și scriitoarea Jane Birkin, dispărută pe 16 iulie, la vârsta de 76 de ani. O prezență fermecătoare, cu un zâmbet unic și o voce inimitabilă, aceasta rămâne o personalitate singulară a filmului, muzicii și modei.
Filmul propus de postul TV5MONDE este „Jane văzută de Charlotte” / „Jane par Charlotte” (2021), regizat de Charlotte Gainsbourg, fiica ei și a poetului, regizorului și compozitorului Serge Gainsbourg. Difuzat la ora 22.00 și subtitrat în limba română, acesta ne invită să o redescoperim pe cea numită la dispariția sa, de către primarul Parisului, Anne Hidalgo, „cea mai pariziană dintre englezoaice”.
Actrița și regizoarea Charlotte Gainsbourg o privește aici pe mama ei depășindu-și orice ezitare, explorându-și relația și evocându-și viața împreună.
Al doilea eveniment dedicat lui Jane Birkin este „Le concert de Jane Birkin: Oh! Pardon tu dormais…”, de asemenea subtitrat în limba română și transmis de la ora 0.00. Inspirat de piesa de teatru omonimă despre cupluri, albumul prezintă spectacolul susținut de Jane Birkin la Philharmonie de Paris și poate fi vizionat și pe platforma tv5mondeplus. Pe aplicația și pe site-ul tv5mondeplus.com va fi, de asemenea, disponibil filmul „Mariées mais pas trop” (2003), cu Jane Birkin, Pierre Richard, Clovis Cornillac și Amira Casar, despre o tânără de douăzeci de ani care mai crede în dragostea adevărată, dar pe care Renée (Jane Birkin), bunica ei recent regăsită, o sfătuiește să seducă un bărbat bogat, în vârstă, și să se mărite cu el. Lucrurile nu merg însă mereu conform planului.
Un veritabil sex-symbol al anilor ‘60-‘70, cărora le-a exprimat perfect spiritul liber și dezinhibat, Jane Birkin se remarcase deja pe scena londoneză în anii ‘60, după ce jucase în faimosul „Blow-up” (1966), al lui Antonioni. Sosirea în Franța, unde a trăit din anii ‘70, a fost totuși cea care a transformat-o într-o stea. Cântăreață și prezență emblematică a modei, ea a inspirat celebra poșetă care îi poartă numele și a devenit o întruchipare a eleganței și senzualității.
În 1968, Jane Birkin venise în Franța în vizită la fratele ei mai mare, regizorul și scenaristul Andrew Birkin. Cu un bebeluș în brațe, Kate, fiica ei și a celebrului compozitor John Barry, cu care se măritase în 1965 și care o părăsise trei ani mai târziu, ea a impresionat pe toată lumea prin frumusețe și grație și prin felul său fermecător de a fi.
Întâlnirea cu renumitul Serge Gainsbourg, la o audiție pentru filmul „Slogan”, în care au jucat împreună, a fost dragoste la prima vedere pentru amândoi și începutul unei lungi colaborări în cinema. După șase luni, în 1969, cei doi au cântat împreună piesa „Je t’aime… moi non plus” (care fusese încuiată într-un seif după ce fusese compusă de Gainsbourg pentru Brigitte Bardot, dar aceasta refuzase să o cânte alături de el, după amenințarea soțului ei de atunci, Gunther Sachs, cu divorțul și cu un scandal imens).
Scandaloasă pentru acea vreme din cauza conținutului ei sexual explicit, piesa a ajuns un hit, s-a clasat pe primul loc în topurile din Marea Britanie și a fost în Top 5 în alte câteva țări europene și în Mexic, dar nu și în Statele Unite. Cântecul a fost interzis la posturile de radio din Marea Britanie, Italia și Spania, dar a devenit un succes enorm, ușor de recunoscut în întreaga lume. Jane Birkin și Serge Gainsbourg, a căror fiică, Charlotte, s-a născut pe 21 iulie 1971, au rămas împreună până în 1980, când ea l-a părăsit pentru că nu-i mai suporta dependența de alcool, deși îl mai iubea. Cu următorul bărbat din viața ei, regizorul Jacques Doillon, a avut o relație din 1980 până în 1992, și o fiică, actrița Lou Doillon.
Jane Birkin a rămas în memoria tuturor prin rolurile sale diverse din filme, interpretate cu acel amestec propriu de fragilitate și intensitate. În 1969, ea a jucat alături de Alain Delon, Romy Schneider și Maurice Ronet în faimosul „Piscina”, al lui Jacques Deray.
A jucat în eșecul „Don Juan” (1973), regizat de Roger Vadim, în care acesta le-a impus ei și lui Brigitte Bardot o scenă în care erau goale în pat, care le-a făcut pe amândouă să se simtă „la fel de jenate”, după spusele lui Bardot, dar și în cele două spectaculoase ecranizări după Agatha Christie, „Moarte pe Nil” (1978) și „Crimă sub soare” (1982). Ea a lucrat cu Agnès Varda la o excelentă biografie dedicată ei de marea regizoare, „Jane B. par Agnès V.” (1988) – reîntâlnindu-se cu ea în 2008, la „Plajele lui Agnès” -, cu Bertrand Tavernier la „Daddy Nostalgie” (1990), cu Jacques Rivette la „Frumoasa scandalagioaică” (1991) și cu James Ivory la „O fiică de soldat nu plânge!” (1998).
În 1984, directorul executiv al Casei Hermès, Jean-Louis Dumas, s-a așezat lângă Jane Birkin în avion, într-un zbor de la Paris la Londra. Aceasta tocmai își pusese geanta de călătorie din pai în compartimentul de deasupra scaunului.
Aceasta s-a răsturnat pe podea, iar ea i-a explicat lui Dumas, în timp ce își strângea lucrurile de pe podea, cât de dificil e să găsește o geantă încăpătoare. Rezultatul a fost celebra poșetă Hermès Birkin, creată de acesta curând după aceea, care a ajuns un simbol al modei și un produs vândut la prețuri exorbitante și căutat de mai toate celebritățile (inclusiv un personaj din noul serial „Și uite așa”, Seema Patel, jucată de Sarita Choudhury, se plânge, după ce i se fură geanta, că era „un model Birkin” și că de ea îi pare rău, nu de conținut).
În 2015, Jane Birkin a cerut însă să i se retragă numele de pe poșetă, fiindcă nu era mulțumită de modul în care grupul de lux Hermès trata crocodilii și a i-a cerut celebrei case să-și redenumească geanta Birkin până când firma va adopta „practici care îndeplinesc standardele internaționale de producție”. Ea a semnat petiția „Mercy For Animals”, inițiată de actorul Joaquin Phoenix.
Sursa foto: TV5