Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

In memoriam Irina Petrescu, la TVR 1 şi TVR 2

22 March 2013

Sâmbătă şi duminică, TVR 1 difuzează două programe in memoriam Irina Petrescu, o ediţie de colecţie a emisiunii Planeta Cinema, în care realizatoarea TVR Eugenia Vodă a avut-o ca invitată pe îndrăgita actriţă, şi drama Suflete tari, în care regretata Irina Petrescu a jucat alături de Ion Caramitru şi Valeria Seciu.

Sâmbătă seară, de la ora 22.50, telespectatorii TVR 1 o vor putea revedea pe frumoasa actriţă, în ipostaza de parteneră de discuţie a Eugeniei Vodă la Planeta Cinema. Emisiunea care a prefaţat apreciata serie Profesioniştii de la TVR 1 a beneficiat, de asemenea, de recunoaştere din partea criticilor, Eugenia Vodă primind, pentru Planeta Cinema, Premiul UCIN pentru Critica de Film sau Premiul APTR pentru cel mai bun interviu.

„Am filmat această discuţie cu Irina Petrescu în 1996, deci, iată, acum aproape două decenii! A fost un interviu dificil, cu un artist care vorbea extrem de greu despre el însuşi (dovadă faptul că, după câte ştiu, nici nu există interviuri video mai mari de cinci minute cu Irina Petrescu!). Irina Petrescu a fost o figură care a marcat istoria filmului românesc, şi totuşi de o mare modestie, ca apariţie publică. A fost o vedetă autentică, dar care a ales, structural, o viaţă de „antivedetă'… Când am făcut acel interviu chinuitor (pentru ambele!), nu mă gândeam că va sosi clipa când el va avea, din păcate, statutul de „document'…', mărturiseşte realizatoarea Eugenia Vodă.

Duminică, de la 17.15, TVR 1 difuzează piesa de teatru Suflete tari, de Camil Petrescu. Din distribuţie fac parte, alături de Irina Petrescu, Valeria Seciu, Tamara Creţulescu, Ion Caramitru, Mircea Anghelescu, Traian Stănescu, Alexandru Repan, Costel Constantin etc. Regia artistică a piesei pusă în scenă în 1979 este semnată de Cornel Todea.

Pe TVR 2…

Vineri, de la 15.25, pe TVR 2, realizatoarea Sanda Vişan evocă personalitatea regretatei actriţe în Portrete în acvaforte.

De asemenea, duminică, 24 martie, de la ora 14.10, TVR 2 difuzează filmul de comedie Răutăciosul adolescent, o producţie 1969, regizată de Gheorghe Vitanidis, în care Irina Petrescu joacă alături de Iurie Darie, Virgil Ogăsanu şi Ioana Bulcă. Filmul a participat la a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, unde Irina Petrescu a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă. Răutăciosul adolescent a fost selectat din partea României la cea de-a 42-a ediţie a premiilor Oscar, pentru cel mai bun film străin, dar nu a fost acceptat şi nu a intrat în concurs. Filmul se constituie în mărturisirea unui medic către un coleg care joacă rolul propriei conştiinţe critice, despre iubirea de cinci săptămâni pentru o asistentă medicală.

Una dintre cele mai distinse prezenţe ale cinematografiei româneşti, Irina Petrescu a fost descoperită la 19 ani de faimosul regizor Liviu Ciulei, care i-a oferit rolul principal în pelicula „Valurile Dunării (1959). Actriţa s-a impus în lumea artistică prin ţinuta şi eleganţa sa, dar şi pentru frumuseţea, seriozitatea şi rigurozitatea cu care îşi făcea meseria. Irina Petrescu s-a stins din viaţă marţi, 19 martie, la vârsta de 71 de ani.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare