; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

BtflMnd_Still_2281

În fiecare vineri, canalul Paramount aduce Filmul Săptămânii

08 January 2016

Dacă frigul de afară vă face să vă baricadați în casă și tot ce vă doriți seara este să vă scufundați în canapeaua confortabilă din fața televizorului, în compania unui film bun clasic, atunci pregătiți-vă păturicile și culcușul pentru vizionare!

Toată luna ianuarie, în fiecare vineri seara, canalul Paramount difuzează numai filme premiate, cu povești captivante despre destine excepționale, talent, curaj, onoare și relații complicate de familie.

[Not a valid template]

Canalul Paramount deschide în 2016 seria Filmul săptămânii cu pelicula O minte sclipitoare (A Beautiful Mind – vineri, 8 ianuarie, 20:00) – o poveste emoționantă bazată pe fapte reale, despre viața lui John Nash, un celebru geniu matematician care suferă de schizofrenie. Filmul urmărește lupta lui John Nash, convingător interpretat de către Russell Crowe, cu suferința care reușește încet încet să pună stăpânire pe mintea și viața lui. De departe, filmul O minte sclipitoare are toate ingredientele unui film holywoodian de mare succes, așa cum o dovedesc și cele 3 Oscaruri obținute în 2001 pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cea mai bună actriță în rol secundar pentru Jennifer Connelly care o interpretează pe Alicia, soția îndurerată a lui Nash. Indiferent dacă îți plac filmele de Oscar sau poate doar matematica, în această vineri găsești pe Paramount cel mai bun motiv să-ți petreci seara acasă.

[Not a valid template]

Filmul următoarei săptămâni, difuzat în a doua vineri din ianuarie, prezintă o altă poveste impresionantă bazată pe fapte reale, de această dată despre memoriile unui scriitor: Flynn (Being Flynn – vineri, 15 ianuarie, ora 22:00). Filmul ne atrage într-o poveste profundă despre relația întortocheată dintre un scriitor aspirant care lucrează la un cămin de persoane fără adăpost și tatăl său alienat Jonathan (rol jucat de Robert de Niro), un fost-pușcăriaș alcoolic, care devenise unul dintre clienții căminului și se auto-proclamase „stăpân al povestitorilor'.

Drama tată-fiu este completată de prezența lui Julianne Moore, care, în calitate de mamă iubitoare și soție părăsită, aduce poveștii o puternică emoție.

[Not a valid template]

Mai departe, în următoarea vineri, pe 22 ianuarie, asigură-te că pui stăpânire pe cel mai bun loc de pe canapeaua din sufragerie, pentru că vei avea parte de distracție chiar din partea Fraților Coen! Ca premieră absolută pe micile ecrane din România, filmul Adevăratul curaj (True Grit) aduce vineri, 22 ianuarie, de la ora 23:00 o poveste western clasică, interpretată în cheia unei comedii negre, specifice lui Etan și Joel Coen.

O fată de 14 ani, al cărei tată este asasinat, pornește alături de un șerif bătrân și excentric într-o misiune de a găsi criminalul. Cu o distribuție remarcabilă și o interpretare excepțională din partea lui Jeff Bridges și Matt Damon, filmul este de fapt fabulă despre vestul salbatic, aducând la pachet incidente ieșite din comun, întâlniri extraordinare, personaje cu caractere nobile și recompense pentru moralitate, totul condimentat cu nelipsitele scene de violență care au devenit deja un trademark pentru Frații Coen.

Filmul a fost nominalizat la nu mai puțin de 10 premii Oscar: Cea mai bună imagine, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor în rol principal (Bridges), Cea mai bună actriță în rol secundar (Steinfeld), Cea mai bună imagine, Cea mai bună scenografie, Cele mai bune costume, Cel mai bun mixaj de sunet, și  Cel mai bun montaj de sunet.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare