Homepage  / Știri / Televiziune

În exclusivitate la Digi World, astronauta NASA AnnaFisher este invitata specială în cadrul „Jurnalului de Științe”

În exclusivitate la Digi World, astronauta NASA AnnaFisher este invitata specială în cadrul „Jurnalului de Științe”

de Redactia Tvmania

Anna Fisher, astronauta NASA cunoscută în lume drept prima mamă care a ajuns în spațiul cosmic, este invitata specială a “Jurnalului de Științe” de la Digi World, vineri, 12 iulie 2019, la ora 19:00.

Aflată în România pentru sărbătorirea jubileului primei aselenizari, Anna Fisher i-a acordat un interviu în exclusivitate Teodorei Safta, realizatoarea unicei emisiuni dedicate științei din România. Anna Fisher și-a dorit să ajungă în spațiu de la 12 ani și s-a pregătit toată viața pentru asta.

În ianuarie 1978, a fost selectată de agenția spațială americană să fie una dintre primele șase femei astronaut. Avea 28 de de ani când a început antrenamentele. Șase ani mai târziu, devenită mamă și aflată în ultimul trimestru de sarcină cu al doilea copil, Anna a aflat că va face parte din echipajul STS -51A Discovery.

„Am născut într-o vineri și luni dimineața am ajuns la întâlnirea astronauților doar ca să spun că este important, voi fi acolo și că se pot baza pe mine,” a mărturisit la Digi World femeia care a uimit o lume întreagă cu curajul și devotamentul față de visul ei. „Imponderabilitatea în primele două zile nu a fost atât de distractivă pe cât mă așteptam, dar m-am trezit în dimineața celei de-a treia zi și m-am simțit minunat. Și muream de foame. Am mâncat un hot dog, cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată”.

O vedere de aproape a spațiului cosmic și a provocărilor întâlnite de prima mamă cosmică și de colegii de pe Discovery, în misiunea spațială care a reușit o premieră pentru NASA, aflați vineri, de la ora 19:00 la Digi World și, de la ora 23:00, la Digi Life

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton