Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

În culisele celei mai tari secvenţe de luptă din “Urzeala tronurilor”

de Redactia Tvmania

Unul dintre cele mai aşteptate momente din sezonul patru al serialului HBO, adică încleştarea dintre Oberyn (Pedro Pascal, foto dr.) şi Gregor Clegane, cunoscut ca The Mountain (Hafthor Julius Bjornsson), s-a produs în sfârşit în episodul cu numărul opt, “Muntele şi vipera”.

Luptând în numele lui Tyrion şi, respectiv, al reginei Cersei Lannister, Oberyn şi Gregor au oferit un spectacol sălbatic în lupta lor pe viaţă şi pe moarte, iar Bjornsson, deţinător al titlului de “cel mai puternic om al lumii”, a recunoscut că bătălia nu a fost uşor de filmat.

“Nu am precupeţit niciun efort şi a fost nevoie de duble peste duble pentru a cizela scena la perfecţie”, a povestit el pentru Hollywood Reporter.

“A fost pe cât de epică e descrisă în poveste”, l-a completat Pedro Pascal.

Bjornsson a mai spus că nu a fost nevoie să-l menajeze pe Pascal, în ciuda diferenţei de gabarit dintre ei, spunând că “toată munca a meritat, aşa că nimeni nu a fost rănit şi am reuşit să creăm această luptă fantastică”.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te