Iulian Nunucă a câștigat „Vocea României” 2022, sezonul 10. Tudor Chirilă a fost antrenorul care l-a dus în finala competiției muzicale de la Pro TV. Ce spune câștigătorul „Vocea României” despre ce s-a întâmplat în ultima ediție a show-ului.
de Andra Stana,
Iulian Nunucă a câștigat „Vocea României” 2022, sezonul 10. Tudor Chirilă a fost antrenorul care l-a dus în finala competiției muzicale de la Pro TV. Ce spune câștigătorul „Vocea României” despre ce s-a întâmplat în ultima ediție a show-ului.
Invitat la „Vorbește lumea”, emisiunea de la PRO TV, Iulian Nunucă a dezvăluit că, deși „Vocea României” 2022 s-a terminat, el păstrează încă legătura cu Tudor Chirilă. El îi cere sfaturi celebrului artist. Tânărul de 18 ani a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro, după ce a primit cele mai multe voturi din partea celor de acasă.
„Ne ținem în continuare aproape, păstrăm legătura, când am nevoie de sfaturi, nu ezit niciodată să i le cer, pentru că și el mi-a spus asta. Mă ajută ori de câte ori am nevoie”, a spus Iulian Nunucă la „Vorbește lumea”.
Iulian Nunucă a mărturisit că reacția pe care Tudor Chirilă a avut-o atunci când a auzit numele câștigătorului, în finala „Vocea României” 2022, a fost una de nedescris.
„Nici nu cred că mi-a zis ceva. Pur și simplu, reacția lui a spus totul. În privirea lui am văzut acea emoție, care mi-a transmis așa multă susținere. Chiar și-a dorit din suflet să câștig. S-a văzut din emoțiile lui, din reacțiile lui. Nici nu a fost nevoie să spună prea multe lucruri pentru că s-a văzut asta și m-a susținut mult”, a declarat acesta, potrivit unica.ro.
Iulian Nunucă a povestit că nu-i venea să creadă că el a câștigat „Vocea României”. „Acum, când spui, eu realizez. Până acum nu am realizat. Încerc să uit, să rămân același. E ceva foarte măreț pentru mine! (…) Trofeul acesta înseamnă mai mult decât o arăt. E un vis devenit realitate! De mic copil visam să ajung pe scena aceasta! Dar nu îndrăzneam vreodată să cred că e adevărat”, a mai spus Nunucă.
Totodată, Iulian Nunucă a dezvăluit și ce vrea să facă, în perioada următoare, cu banii pe care i-a câștigat. Premiul de la „Vocea României” a fost în valoare de 100.000 de euro. El vrea să doneze o parte din bani.
„Banii, în mare parte, vreau să îi investesc în cariera mea și așa cum am mai spus, vreau să ofer ceva copiilor cu situație mai precară. Eu am ceva în gând de fiecare dată când vine vorba de asta. Atunci când primești, trebuie să dai, pentru că Dumnezeu îți va da și mai mult! Nu sunt fan mașini sau case cu piscină. Eu sunt tipul ăla care se mulțumește dacă are unde să doarmă sau cu ce să se îmbrace și ce să mănânce”, a mai spus tânărul din Pașcani.
Sursa foto: Instagram