Homepage  / Știri / Televiziune

În această toamnă televiziunea Mezzo va transmite concertele Festivalului Enescu

În această toamnă televiziunea Mezzo va transmite concertele Festivalului Enescu

de Redactia Tvmania

Mezzp, postul de televiziune cu muzică clasică, va transmite, între 5 septembrie și 27 octombrie, trei concerte din cadrul ediției 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, dintre care unul include Simfonia a III-a de George Enescu, sub bagheta lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu, iar altul – lucrarea încă unui compozitor român, Adrian Pop, „Solstice” pentru orchestră. 

Doi dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului vor putea fi urmăriți în aceste concerte: dirijorul Gabriel Bebeșelea și pianista Alexandra Silocea.

 

Preluarea celor trei concerte se datorează profesionalismului și calității producției TV, realizate în 2019 de broadcasterul oficial al Festivalului, televiziunea TRINITAS TV. Concertele vor fi transmise în perioada 5 septembrie – 27 octombrie 2020 pe MEZZO live HD conform programului anunțat pe site-ul https://www.mezzo.tv/en/tv-schedule. Parteneriatul cu Mezzo datează din 2007, dar din 2009 este prima oară când Mezzo preia concerte integral de la Festivalul Enescu, datorită calității înregistrărilor.

 

Primul concert transmis este cel al Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, dirijată de maestrul Lawrence Foster. Concertul a avut loc la Ateneul Român, pe data de 3 septembrie 2019, și a avut în program următoarele lucrări: Adrian Pop – „Solstice” pentru orchestră; Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 și Lutosławski – Concert pentru orchestră. 

 

Următoarele transmisiuni sunt cele două concerte susținute de Orchestra Simfonică Academică De Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia. Primul concert susținut de această orchestră l-a avut dirijor pe Gabriel Bebeșelea și solist pe violonistul Ray Chen, iar din program au făcut parte lucrări de Enescu, Korngold și Ceaikovski. Al doilea concert, dirijat de Vladimir Jurowski, a avut-o ca solistă pe pianista Alexandra Silocea. Alături de Simfonia a II-a în la major a lui Enescu, în program au mai fost lucrări de Retinsky și Șostakovici. 

 

Credit foto: Alex Damian

 

Ediția cu numărul XXIV a Festivalului a fost un maraton muzical cuceritor, care a adunat în jurul numelui lui George Enescu 2.500 de artiști de talie mondială, din peste 50 de țări, în 84 de concerte și a durat 23 de zile. Cea mai extinsă ediție de până acum s-a desfășurat în București, 10 orașe din țară și șase orașe din lume, captând atenția unui număr total estimat de 250.000 de iubitori ai muzicii, care s-au bucurat de atmosfera festivalului în sălile de concerte, în transmisiuni live, concerte alternative, evenimente inspirate de muzică în întreg orașul și în țară.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton