Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Antrenorii Vocea României

În această seară, la „Vocea României, o concurentă îi declară dragostea lui Horia Brenciu: „M-am îndrăgostit. Acum..de tine!”

11 October 2019

Bucuria muzicii se va simți din plin în această seară pe scena Vocea României, de la 20:30, în cea de-a șasea rundă de audiții pe nevăzute. Vocile concurenților și modul original în care cântă vor ridica publicul și antrenorii în picioare. Horia, Irina, Smiley și Tudor vor oferi, și de această dată, reacții și replici savuroase și vor lupta până în ultima clipă pentru a convinge că echipele lor sunt cele mai potrivite. 

Printre concurenții din această seară va fi unul dintre semifinaliștii Vocea României Junior. La doar 16 ani, tânărul revine pe scena vocilor pentru a demonstra că a crescut și că este mai puternic ca la prima lui apariție. Va reuși să întoarcă vreun scaun și să înceapă parcursul spre etapele finale ale competiției? 

Printre momentele emoționante ale serii se va remarca și declarația unei concurente care îi va spune lui Horia că obișnuia să cânte în același timp cu el, din fața televiziorului. Rămâne să aflăm dacă va ajunge în echipa lui și dacă visul ei de a cânta în duet cu antrenorul se va împlini. 

Una dintre cele mai sincere declarații ale serii va veni din partea unei concurente care va reveni pe scena Vocii la 9 ani de la prima ei apariție și va reuși să întoarcă scaunele antrenorilor. Cu toate acestea, ea va avea ochi și urechi doar pentru unul singur: Horia Brenciu! După ce acesta îi va prezenta motivele pentru care merită să vină în echipa lui, ea îi declara că s-a îndrăgostit! Oare îl va alege și ca antrenor?

De-a lungul serii, Irina va trece prin stări diferite când va apăsa butonul pentru vocile diferite. Dacă pentru unii concurenții va apela la sinceritatea puțin mai dură: 'M-am întors la voce, nu la interpretare', pentru alții le va atrage colegilor că au ratat un moment de excepție: 'Era să scape fata asta, să ne scape printre degete'.

O nouă blocare care-l va face pe unul dintre antrenori să declare: 'Sunt ieșit din joc, dar dacă aflu cine m-a blocat o să fac alte jocuri', noi momente spectaculoase și discuții pline de umor: Vocea României, continuă astăzi, de la 20:30, cu o nouă rundă de audiții pe nevăzute!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare