Ana Layevska (“Cele două feţe ale Anei”) şi Gabriel Soto (“Predestinaţi”) fac pentru prima oară pereche pe micile ecrane în telenovela “Impostoarea” (“Querida Enemiga”), care începe azi, 16 mai, la Acasă, de la 15.30.
Din distribuţia serialului mai fac parte Carmen Becerra, Maria Rubio şi Dana Paola. În plus, telenovela are şi invitaţi speciali, bucătari celebri şi personalităţi, precum maestrul bucătar Alfredo Oropeza, unul dintre cei mai apreciaţi artişti culinari mexicani.
Cum personajul principal al telenovelei este “arta culinară”, premiera de la “Querida Enemiga” a avut loc într-un spaţiu amenajat ca o bucătărie uriaşă, iar invitaţii au putut degusta bucate precum supă de pepene galben, gustări cu fructe de mare, dar şi frigărui de fructe scăldate într-o fântână de ciocolată. De asemenea, pe tot parcursul filmărilor s-a simţit mereu miros de tacos, tortilla şi alte preparate.
Telenovela spune povestea Lorenei (Ana Layevska), care a crescut alături de prietena ei cea mai bună, Sara (Carmen Becerra), într-un orfelinat. Deşi se iubesc ca două surori, ele sunt complet diferite. Lorena visează să aibă o familie, iar ce îi place cel mai mult în viaţă este să gătească. Sara este mai materialisă, întotdeauna a vrut să scape din sărăcia în care a crescut, iar ambiţia ei nu are limite.
Lorena visează să înveţe secretele bucătăriei rafinate şi se desparte de călugăriţele care au crescut-o pentru a studia gastronomia în capitală. Sara află că Lorena este nepoata milionarei Hortensia Armendariz (Maria Rubio) şi decide să-i ia locul în casa acesteia, doar că ea nu vrea să se oprească aici. Sara pune ochii şi pe logodnicul Lorenei, doctorul Alonso (Gabriel Soto).
“Personajul meu este o fată care iubeşte prin intermediul gastronomiei, comunică emoţii şi sentimente şi îi face mare plăcere atunci când cineva se bucură de mâncarea pregătită de ea”, a zis Ana Layevska despre personajul său.