Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

CAOS   4

Imagini și povești din culisele serialului „Chilling Adventures of Sabrina”

17 October 2018

Actorii din Chilling Adventures of Sabrina (ro. Sabrina: Între lumină și întuneric) prezintă culisele serialului, unde povestesc despre lumea Sabrinei Spellman, o fată pe jumătate muritoare, pe jumătate vrăjitoare.

 Vezi galeria foto >

„Chilling Adventures of Sabrina”, serialul Netflix din a cărui distribuție face parte Kiernan Shipka, redă povestea întunecată și aventurile de groază ale Sabrinei, o vrăjitoare ajunsă la vârsta adolescenței și aflată în drumul ei spre maturizare. Serialul amintește de producții precum „Rosemary’s Baby” sau „The Exorcist” și o aduce în prim plan pe vrăjitoarea Sabrina în timp ce se luptă pentru a găsi un echilibru în natura ei duală, aceasta fiind jumătate vrăjitoare, jumătate om. Acțiunea se petrece într-o lume în care forțele răului amenință binele oamenilor și, mai ales, pe cel al Sabrinei și al familiei ei.

Roberto Aguirre-Sacasa, producătorul Riverdale și directorul de creație Archie Comics, este cel care a scris scenariul serialului. Acesta produce serialul împreună cu o parte dintre colaboratorii pe care i-a avut la „Riverdale” – Greg Berlanti, Sarah Schechter, Jon Goldwater (CEO Archie Comics) și Lee Toland Krieger.

Din distribuție, fac parte Kiernan Shipka, Miranda Otto, Lucy Davis, Ross Lynch, Michelle Gomez, Chance Perdomo, Jaz Sinclair, Richard Coyle, Tati Gabrielle, Adeline Rudolph, Abigail Cowen, Lachlan Watson, Bronson Pinchot și Gavin Leatherwood.

Cele 10 episoade ale serialului „Chilling Adventures of Sabrina” vor fi disponibile pe Netflix din 26 octombrie.

Puteți vedea aici ce spun actorii despre „Chilling Adventures of Sabrina”:

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare