Cum arată casa lui Mihai Morar
Mihai Morar și-a surprins recent fanii cu imagini rare din intimitatea căminului său, publicate pe rețelele sociale. Într-un filmuleț special, în care apar soția sa și cele trei fetițe, omul de radio le-a arătat admiratorilor fragmente din locuința sa, amenajată cu bun gust și în stilul „simplu și fain” pe care îl promovează și în podcastul său de pe YouTube, potrivit cancan.ro.
Casa, decorată modern și minimalist, are un living generos, ce include un open bar elegant, o canapea bej și o comodă pe care este amplasat un televizor mare. În încăpere, rafturile pline de cărți și obiecte de decor reflectă personalitatea și pasiunile lui Mihai Morar.
Filmulețul oferă și o privire în camerele fetițelor sale. Camera mezinei, Roua, este un spațiu vesel și colorat, plin de jucării și plușuri, cu o mică trambulină în colț. De cealaltă parte, camera Marei, care este adolescentă acum, păstrează o estetică modernă, fiind decorată cu un birou alb și un perete personalizat cu fotografii și postere ale vedetelor ei preferate.
Această incursiune în locuința lui Mihai Morar a fost apreciată de fani, care au admirat stilul simplu și elegant în care omul de radio a ales să își amenajeze casa.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cum s-au cunoscut Mihai și Gabriela
Mihai și Gabriela Morar s-au cunoscut în 2006, pe vremea când erau colegi la Radio 21. Cu timpul, s-au apropiat și au decis să formeze un cuplu. Între timp, partenera lui Mihai Morar a ales să urmeze o altă carieră. Mihai Morar se poate considera un bărbat împlinit. Prezentatorul TV se bucură de un mare succes profesional și de o familie minunată. În 2006, a întâlnit-o pe Gabriela, care îi este soție de 18 ani. Împreună au trei fetițe minunate și continuă să fie un cuplu admirat.
Povestea de dragoste dintre Mihai și Gabriela Morar a început în 2006, pe când erau colegi la Radio 21. Prezentatorul TV a dezvăluit că nu el a făcut primul pas, ci Gabriela, care l-a invitat să meargă împreună la mare.
„Relația noastră a pornit de la glumele colegilor. Soția mea mi-a pus porecla Cocolino. Ei a început lumea să-i propună. Așa a început relația noastră. Nu eu am făcut primul pas, ea a făcut primul pas. Ea m-a invitat să vin la mare, eu îmi ratasem vacanța de vară. Eu am refuzat și am vrut să mă duc acasă la ai mei. Apoi mi-a luat mie ceva să o conving să iasă cu mine. La un concert de vioară am fost. Când o femeie te cheamă la mare, te duci… nu te duci la mama. Eram în câteva luni și cununați, căsătoriți. De ziua ei am cerut-o în căsătorie”, povestea Mihai Morar, în urmă cu ceva vreme.
Citește și: