Ilona Brezoianu, mesaj pentru cei care o critică
Ilona Brezoianu a început Noul An în Grecia, alături de soțul ei, Andrei, și de câțiva prieteni. Vedeta s-a relaxat după o perioadă plină de proiecte TV, însă, la întoarcerea în țară, a avut parte de o surpriză foarte neplăcută.
„Am intrat pe Facebook și la unele articole, lumea este atât de rea și lasă niște comentarii și mă întreb: cum un om de 60 de ani, de 70 de ani, să scrie niște răutăți așa…că zici că sunt travestit, că am nasul nu știu cum, că să-mi fac rinoplastie, că m-am îmbrăcat urât, că am fost îmbrăcată ca un bărbat, că de ce nu port rochii. Eu ajung la concluzia că noi ar trebui să ne purtăm așa cum spun oamenii ăștia. Să ne îmbrăcăm cum vor ei, să ne facem operații estetice așa cum vor ei, să arătăm într-un anume fel, cum le place lor. Nu știu… adică să stai acasă așa și să arunci cu răutăți, să zici că omul e prost, că nu avem școală. Tot felul de chestii din astea urâte. Oameni în toată firea… și culmea, că sunt tot aceia care se duc pe la biserică și se roagă și ar trebui să fie mai buni, care au poze cu icoane la profil, zic niște chestii de rămâi mască. E un val de hate și de răutate pe care eu nu pot să-l înțeleg și mai ales la oamenii ăștia… Horor, horor!”, a scris Ilona pe pagina personală de Instagram.
Ulterior, actrița a revenit pe Instagram cu o nouă postare, în care le-a mulțumit tuturor pentru mesajele de susținere și a subliniat că nu este supărată, ci doar dezamăgită de modul în care unii dintre internauți aleg să se exprime în mediul online.
„Am primit foarte multe mesaje de la voi și mă bucur și vă mulțumesc. Nu sunt supărată, sunt doar șocată, de ceea ce se întâmplă, dar nu sunt supărată. Pur și simplu mă întreb de ce oamenii ăștia simt nevoia să facă genul ăsta de comentarii”, a completat Ilona.
Ilona s-a căsătorit în vara anului 2024
Ilona Brezoianu și soțul ei, Andrei Lucian Alexandru, s-au căsătorit religios în această vară. Evenimentul a avut loc în Prahova, într-o locație specială, cu piscină. Decorul a fost unul spectaculos, iar lămâile au făcut parte din peisaj.
Ilona a arătat fabulos în ziua nunții. A abordat un look natural, a îmbrăcat o rochie de mireasă cu detalii superbe, iar în picioare nu a avut sandale sau pantofi cu toc, ci teneși.
Sursă: Instagram – Antena 1
Citește și: