Homepage  / Vedete româneşti

Ilinca Vandici a confirmat că ea și soțul ei, Andrei Neacșu, s-au despărțit. Primele declarații despre divorț

Ilinca Vandici a confirmat că ea și soțul ei, Andrei Neacșu, s-au despărțit. Primele declarații despre divorț
7

de Roxana Mirea,

Ilinca Vandici a confirmat despărțirea de soțul ei, Andrei Neacșu. În ultima perioadă, au apărut tot mai multe zvonuri în legătură cu un eventual divorț, iar acum a venit și confirmarea din partea prezentatoarei de la Kanal D2. Cei doi nu mai locuiesc împreună de ceva timp.

Ilinca Vandici a confirmat despărțirea de soțul ei

De câteva luni, circulă zvonuri că Ilinca Vandici și soțul ei, Andrei Neacșu, s-au despărțit. Acum, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil” a rupt tăcerea și a confirmat despărțirea de tatăl copilului ei. Cei doi au împreună un copil, pe Zian, în vârstă de cinci ani.

„Viata fiecărui om este plină de urcușuri și coborâșuri, fericire și lupte care ne vor testa rezistența și integritatea, dar ne vor împinge să depășim provocările și ne vor învăța lecții care ne vor face și mai puternici pe drumul nostru”, a scris Ilinca Vandici pe Instagram.

„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie.

Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere. Este o perioadă grea în care avem nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală!”, a mai transmis vedeta.

„Am încercat îndelung să ne salvăm relația”

Ilinca Vandici a mărturisit că ea și Andrei Neacșu nu mai locuiesc împreună de ceva vreme și că au încercat să găsească o soluție pentru a-și salva relația, dar fără succes.

Într-adevăr, trecem printr-o perioadă dificilă, nimeni nu este pregătit pentru așa ceva. Am încercat îndelung să ne salvam relația, de ceva timp am ales să locuim separat”, a spus Ilinca Vandici pentru cancan.ro.

De ceva timp, se zvonea că Andrei Neacșu s-ar fi mutat într-un apartament din zona de Nord a Capitalei și că acesta începuse să dea mesaje mai multor femei, pe rețelele sociale. Speculațiile cu privire la o despărțire au început să apară după ce Ilinca Vandici a botezat un copil, iar Andrei Neacșu nu apărea în nicio imagine de la eveniment. În plus, ea a plecat într-o vacanță în Dubai doar cu fiul ei.

Ilinca Vandici șii Andrei Neacșu s-au cunoscut în anul 2016 și doar câteva luni mai târziu s-au căsătorit.

Ilinca-Vandici-despre-educatia-fiului-ei-Zian-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Ilinca Vandici, despre soțul ei: „I-aș ierta absolut orice”

În urmă cu mai bine de un an, Ilinca Vandici a făcut o serie de declarații controversate cu privire la căsnicia ei. În podcastul lui Damian Drăghici, prezentoarea TV a spus că i-ar ierta absolut orice soțului ei. În plus, a mai precizat că „bărbatul trebuie să fie șmecher”, așa că nu îl trimite la cumpărături și nici nu îl pune să schimbe scutecul copilului.

„Îl las să fie bărbat. Nu-l trimit la cumpărături, nu-l pun să schimbe scutecul copilului, nu-l pun să se dea cu rolele în parc. Bărbatul e bărbat. Bărbatul trebuie să fie șmecher. Dacă are și el momentele lui cu copilul, e treaba lor, o să le aibă și de acum înainte, pentru că el o să-l ducă la femei, nu o să-l duc eu. Bărbatul trebuie să fie stâlpul”, a declarat Ilinca Vandici.

I-aș ierta absolut orice. Consider că iubirea noastră și familia noastră e mai presus decât o fufă, două, trei care vin, pleacă. Stau pentru 10-15 și au plecat”, a mai zis Ilinca Vandici.

Ulterior, vedeta Kanal D a fost invitată în emisiunea online „Detectorul de minciuni”, iar Oana Radu a întrebat-o dacă ar fi ceva care ar determina-o să divorțeze. De data aceasta, Ilinca Vandici a spus că nu ar accepta să fie tratată cu lipsă de respect și, cu siguranță, să fie victima violenței domestice.

Violența, asta m-ar face să pun capăt. Nu accept așa ceva niciodată. Nu cred că este bine să stai într-o relație toxică de tipul ăsta. Și dacă aș simți că nu mai sunt respectată, dar asta înseamnă multe, multe lucruri”, a spus Ilinca Vandici.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton