Homepage  / Știri / Televiziune

„Ierusalim – în așteptarea păcii”, un reportaj de Alex Dima, în duminica Floriilor, la „România, te iubesc!”

„Ierusalim – în așteptarea păcii”, un reportaj de Alex Dima, în duminica Floriilor, la „România, te iubesc!”

de Redactia Tvmania

În duminica Floriilor, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, Alex Dima intră în Ierusalim să înțeleagă de ce Iisus a ales acest loc pentru a muri și a învia, ce este Ierusalimul astăzi, cum se înțeleg creștinii, evreii și musulmanii care se roagă în același loc, ce a făcut Iisus Hristos de la intrare până la răstignirea pe cruce, dar și ce însemnătate are acest oraș.

Ierusalim este locul unde își au originea principalele trei religii din lume, care înseamnă credința a mai bine de jumătate din populația de pe Pământ. Pentru creștini este locul în care Iisus Hristos și-a dat viața și a înviat, pentru evrei este locul în care Dumnezeu s-a coborât în templul sfânt, iar pentru musulmani este tărâmul din care profetul Mohamed s-a ridicat la cer. Milioane de oameni ajung în fiecare an la Ierusalim, în căutarea lui Dumnezeu. Evreii se roagă la Zidul Plângerii, deasupra lui, musulmanii se închină în Domul stâncii, iar la doar câțiva metri, mormântul lui Iisus este luat cu asalt de creștini. Pe un spațiu de câteva sute de metri pătrați, sub diverse forme și ritualuri, toți se roagă la același Dumnezeu, fiecare cu credința că doar al lui este cel adevărat.

”În istorie, Ierusalim a fost trofeul mult râvnit de cele mai mari imperii și multe valuri de sânge s-au vărsat pentru acest loc. Și acum Ierusalimul este un butoi de pulbere. Orașul este revendicat de evrei și de palestinieni și nu de puține ori tensiunile se lasă cu morți. Tocmai de aceea, la fiecare colț de stradă stau soldați cu glonțul pe țeavă. Pentru pelerini și turiști poate fi în egală măsură fascinant și tulburător și nu ai cum să înțelegi farmecul și povestea acestui loc dacă nu te gândești la nevoia profundă a omului de spiritualitate, la speranța într-o viață de dincolo, care aici a căpătat sens și formă. Aici Iisus Hristos a ales să împlinească proorociile din Vechiul Testament și să ducă la bun sfârșit misiunea pentru care a venit: să-l împace pe om cu Dumnezeu prin jerfa supremă”, a spus Alex Dima despre reportajul din această săptămână.

Credința îi unește, religia îi desparte, iar restul este speranță. ”Ierusalim – în așteptarea păcii”, un reportaj de Alex Dima, în duminica Floriilor, la România, te iubesc!

Fiecare ediție România, te iubesc! este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind link-ul de iframe din platformă.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton