Homepage  / Vedete străine

İbrahim Çelikkol a divorțat. Câți bani va plăti actorul fostei soții

İbrahim Çelikkol a divorțat. Câți bani va plăti actorul fostei soții

de Redactia Tvmania

Actorul İbrahim Çelikkol a divorțat oficial, după ce semnat actele săptămâna trecută, iar detaliile din culise au ajuns în presă. Turcul care apare în sezonul 4 din serialul „Mă numesc Züleyha”, la Kanal D, ar fi încercat în ultimele luni – încă o dată - să-și salveze căsnicia de dragul băiețelului său de 2 ani și jumătate, Ali, dar nu a reușit.

Vestea că actorul İbrahim Çelikkol este în pragul divorțului a venit în decembrie anul trecut, când presa locală dădea pe surse că între turcul de 40 de ani și soția sa, arhitecta Mihre Çelikkol (32 de ani), căsătoriți în Grecia în 2017, n-ar mai fi cale de întoarcere.

„Au încercat, dar nu au reușit să treacă peste probleme”, spuneau atunci apropiații celor doi, citați de milliyet.com.tr. Primăvara aceasta, însă, soții au mai încercat o dată să-și salveze relația.

În martie, după ce a dat nas în nas cu niște paparazzi, İbrahim Çelikkol s-a oprit să le dea acestora niște explicații.

Actorul a povestit că nu e adevărat că a avut un conflict cu Furkan Palali la filmările pentru „Mă numesc Züleyha” și nici că a divorțat de soția lui. Două luni mai târziu, însă, divorțul este oficial.

Custodia copilului rămâne la mamă

Divorțul dintre İbrahim Çelikkol și soția sa, arhitecta Mihre Çelikkol (32 de ani), s-a pronunțat pe 11 mai și a fost o decizie de comun acord, motiv pentru care deliberările în fața judecătorului au durat foarte puțin, a scris presa turcă, nici 10 minute.

Potrivit înțelegerii dintre cele două părți, Ali, băiețelul de doi ani și jumătate al cuplului, va rămâne în custodia mamei, arhitecta Mihre Çelikkol.

Ibrahim va plăti pentru Ali o pensie alimentară de 9.000 de lire turcești pe lună. În plus, actorul va plăti lunar 35.000 de lire turcești pentru a acoperi chiria și cheltuielile casei în care locuiesc mama și copilul.

De asemenea, actorul îi va pune la dispoziției fostei soții o mașină, înregistrată pe numele companiei actorului.

Îl vom revedea curând pe İbrahim Çelikkol

Actorul İbrahim Çelikkol, pe care l-am văzut în ultimii ani în serialele „Prizoniera destinului” și „Dragoste în alb și negru”, apare deja în serialul „Mă numesc Züleyha”, al cărui sezon 4 Kanal D îl difuzează deja.

În poveste, İbrahim Çelikkol este Hakan Gümüsoglu, un bărbat care apare în Cukurova și se apropie de Züleyha, dar are un plan ascuns. Hakan/İbrahim Çelikkol își face apariția în episodul 103 (original) din „Mă numesc Züleyha”. Serialul se ve termina în Turcia definitiv odată cu episodul 140, programat joi, 9 iunie, la postul ATV. 

Dar pe İbrahim Çelikkol îl vom vedea curând la Netflix: din 3 iunie, platforma va difuza serialul „As the Crow Flies”, în care o are parteneră pe Birce Akalay, buna sa prietenă și colegă din serialul „Dragoste în alb și negru”. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton