130 de ani au trecut de la primele schimburi de mingi ale competitiei pe care membrii cluburilor de tenis pe iarba si de cricket ai Angliei au pus-o la cale in vara lui 1877. Peste intrecere s-au scurs deceniile si nenumarate generatii, dar nimic nu s-a schimbat in tabieturile si hobby-urile britanicilor. Aceasta sedimentare impresionanta a obiceiurilor transformate in traditie confera Wimbledonului o distinctie unica in sportul mondial.
Singurul turneu de Grand Slam ramas credincios ierbii – suprafata cea mai frumoasa, dar si cel mai greu de intretinut – este ocazia ideala pentru Federer de a-si lua revansa pentru infrangerea suferita acum cateva saptamani, in finala de la Roland Garros, cu spaniolul Rafel Nadal. De data aceasta, rolurile s-au inversat. Ibericul, regele incontestabil al suprafetelor lente, l-a pus la punct fara mari eforturi pe eternul sau rival in ultimul act al turneului francez. Cei doi trec Canalul Manecii pentru a disputa revansa acolo unde elvetianul Roger Federer e stapan absolut: pe suprafata rapida.