Finala „Survivor All Stars” se difuzează azi, 30 mai, în direct, pe Pro TV, iar cei trei concurenți care și-au revendicate locurile mult dorite sunt Iancu Sterp, Zanni și Andrei Ciobanu.
Înainte de a pleca în Republica Domincană pentru a participa la săptămâna finală de la „Survivor All Stars”, Iancu Sterp ne-a făcut unele dezvăluiri atât despre evoluția sa în show-ul de la Pro TV, cât și despre planurile sale după mare finală. Iată detaliile…
Dacă ai face o scurtă retrospectivă a ultimelor luni petrecute în Republica Dominicană, care au fost momentele în care ai fost cel mai bun? Dar cele în care ai crezut că vei ceda?
Dacă ar fi să mă gândesc la ultimele luni petrecute în „Survivor”, aș spune că am avut jocuri la care am fost foarte bun, dar și jocuri ratate în care parcă nu eram eu, dar mereu mi-am găsit forța interioară să-mi revin și mai ales în ultima parte a emisiunii care a fost și decisivă, deoarece erau jocuri importante în care luptam pentru supraviețuirea în competiție. Am reușit să câștig și să-mi demonstrez cu adevărat poziția în competiție.
Ai crezut de la început că vei ajunge în săptămâna finală?
N-am avut niciodată certitudinea că voi ajunge în săptămâna finală, dar mereu am simțit asta. Mi-am propus de la început să dau tot ce e mai bun din mine, atât pe plan sportiv, cât și social să ajung în săptămâna finală.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 19
Ce ți-a lipsit cel mai mult în această perioadă?
Familia mi-a lipsit cel mai mult (iubita, frații, mama, tata, etc), iar pe lângă familie mi-au lipsit mult animalele noastre (oile, câinii), muntele, natura și viața mea de acasă printre acestea…
Cine a fost / este concurentul de care te temi cel mai tare?
Nu mă tem de nici un concurent deoarece știu din ce aluat sunt făcut, dar cel care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap pe traseu a fost Zanni.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 13 / 19
Care crezi că este atuul tău?
Atuul meu este format din mai multe elemente: curaj, demnitate, viteză pe traseu, îndemânare, dragoste si respect pentru cei din jur, dar și pentru acest show. Ceea ce cred eu că alcătuiește pachetul complet pentru un Survivor adevărat.
Și ce planuri ai după încheierea acestui show?
După încheierea acestui show, urmează un alt pas important din viața mea, poate cel mai important și anume să mă căsătoresc pentru că vreau să fac niște micuți războinici pe care să-i trimit în Dominicană, în locul meu, când o să crească să țină steagul sus numelui meu.
Foto: Instagram
Citește și: