Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ian McKellen va fi Sherlock Holmes

de Redactia Tvmania

Starul din seria „Stăpânul inelelor” va intra în pielea celebrului detectiv într-un film regizat de Bill Condon, despre un caz din trecutul lui Holmes care îl bântuie acum pe detectivul ajuns la vârsta pensionării, relatează Screendaily.com.

Pelicula se va intitula “A Slight Trick of the Mind”, iar filmările vor începe în aprilie 2014, în Marea Britanie. Noua producţie va fi realizată pe baza unui scenariu de Jeffrey Hatcher, inspirat din romanul omonim scris de Mitch Cullin.

Cu o acţiune plasată în 1947, filmul îl are în prim-plan pe Sherlock Holmes, care s-a pensionat şi trăieşte într-un sat liniştit din comitatul Sussex, alături de menajera şi de fiul său pasionat de intrigi poliţiste.

Însă el nu poate uita un caz nerezolvat din urmă cu 50 de ani, din care îşi aminteşte doar fragmente: o confruntare cu un soţ furios şi o relaţie secretă cu frumoasa, dar nestatornica soţie a acestuia.

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te