Homepage  / Știri

Ian McKellen l-a văzut pe Bilbo în 3D

Ian McKellen l-a văzut pe Bilbo în 3D

de Redactia Tvmania

Actorul Sir Ian McKellen (71 de ani) povesteşte, pe blogul personal, că l-a văzut deja pe protaganistul filmelor „The Hobbit” (2012 şi 2013) în 3D.

Mai exact, actorul care îl va interpreta pe vrăjitorul Gandalf a văzut câteva momente de la repetiţiile pentru filmarea peliculelor, în care actorul Martin Freeman a.k.a. Bilbo Baggins îşi testa costumul, pe fundalul verde.

„L-am văzu pe Bilbo – în trei dimensiuni”, scrie acesta. „ Am mers la câţiva prieteni vechi care au birourile în Stone Street (Wellington, Noua Zeelandă) şi am auzit că Martin Freeman era după colţ, în faţa ecranului verde, îmbrăcat ca Bilbo, în faţa camerelor 3D. Într-adevăr, acolo era, în aer liber, indiferent la cameră, deşi se întorcea la stânga sau la dreapta, în funcţie de indicaţii. Martin a improvizat mersul de hobbit, înainte şi înapoi, şi-a testat picioarele păroase, urechile ascuţite şi burtica. Sub umbra unui cort, cu o pălărie de soare, Andrew Lesnie (care e responsabil cu imaginea filmelor – n.r.) controla de la distanţă cele două lentile din camera care înregistrează digital în 3D. Pe ecranul lui apărea familiara imagine 2D, dar lângă ea, deasupra scaunului regizorului, era un ecran color mare, 3D. Erau trei Bilbo în acelaşi timp, doi pe ecran şi actorul adevărat: care era cel real? Martin Freeman se transforma într-un personaj a cărui realitate va deveni repede la fel de adevărată ca cea a noastră”, explica McKellen.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton