Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Hugh Laurie: „House” se apropie de final

14 November 2011

Hugh Laurie prevede că „Dr. House' se apropie de final, acum că au fost filmate deja 180 de episoade şi serialul are opt sezoane, scrie femalefirst.co.uk.

Actorul şi muzicianul Laurie, care îi dă viaţă personajului principal din „Dr. House', crede că serialul a ajuns deja la ultimul an în ceea ce priveşte producţia.

„Orice am face acum în serial, o facem pentru satisfacţia noastră. Nu cred că ne mai agităm să ne afirmăm în faţa şefilor sau a criticilor', a spus Hugh Laurie.

„Cred că suntem deja în ultimul an (al serialului), sau aproape de el. Vom avea 180 de episoade la finalul acestui sezon. Ceea ce este ridicol, pe bune. Ridicol', a mai explicat Laurie.

Care e dependenţa de care suferă Laurie

Actorul de 52 de ani, a cărui familie locuieşte la Londra, în timp ce el filmează în Los Angeles, recunoaşte că este dependent de cafea şi că se bazează pe ea să îi dea starea bună pentru a putea intra în pielea personajului.

Laurie a povestit că se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30 ca să ajungă pe platourile de filmare şi că ar fi posibil să se filmeze un episod din „Dr. House' fără o cameră video, dar nu fără ca el să fi băut cafeaua de dimineaţă.

În timp ce, în SUA, serialul a ajuns la seria a opta, noi putem urmări seria întâi din “Dr House”, de luni până joi, de la ora 23.00, la Euforia.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare