Actorul cumpără sute de bilete de loterie pentru colegii de pe platourile de filmare în fiecare vineri, anunţă femalefirst.co.uk.
Hugh Jackman (43 de ani) a început această tradiţie pentru a-şi cunoaşte mai bine colegii.
„Este felul meu de a plăti taxe. Când am filmat prima dată în America, mă simţeam prost, pentru că nu ştiam cum îi cheamă pe jumătate dintre colegi. Aşa că m-am gândit ca, în fiecare după-amiază de vineri, să cumpar bilete la loterie şi să le fac cadou, sub pretextul că este o tradiţie australiană – dar nu este”, a spus starul.
„Mi-am făcut-o cu mâna mea, pentru că din acel moment nu am mai avut nici o vineri liberă. Chiar dacă nu am treabă, găsesc ei un motiv ca să mă cheme pe platouri. Le este teamă, pentru că fără mine nu se mai prezintă la muncă jumătate din echipă”.
După ce a cumpărat mii de bilete de loterie, Hugh Jackman nu sfătuieşte pe nimeni să-i urmeze exemplul:
„Pot să vă spun de acum, nu cumpăraţi bilete de loterie – fac asta de 10, 12 ani şi cea mai mare suma câştigată vreodată a fost de 110 dolari”.