Hugh Grant (57) va avea un nou copil. Vestea cea mare a fost făcută publică marți de către mama actualei iubite a actorului, Anna Eberstein, scrie hellomagazine.com.
Hugh Grant (57) va avea un nou copil. Vestea cea mare a fost făcută publică marți de către mama actualei iubite a actorului, Anna Eberstein, scrie hellomagazine.com.
„Sunt foarte fericită că voi avea încă un nepoțel. (Fiica mea) trebuie să nască destul de repede”, a declarat Susanne Eberstein, citată de ziarul suedez Astonbladet.
Starul britanic în vârstă de 57 de ani mai are încă doi copii cu producătoarea TV de origine suedeză Anna Eberstein: un fiu, John Mungo, născut în septembrie 2012, și o fetiță, care a văzut lumina zilei în decembrie 2015.
De asemenea, starul din „The Notting Hill” mai are doi copii din relaţia sa pasageră cu recepţionera Tinglan Hong, o fiica – Tabitha, născută în 2011, și un fiu, Felix, pe care l-au primit în viața lor în 2012.
Despre efectele pe care paternitatea le-a avut asupra sa, Hugh Grant declara în 2012 pentru „The Guardian”: „Multă lume m-a avertizat că perioada trăită alături de un bebeluș nu e cea mai plăcută din viață. Dar de fapt, mie asta-mi place cel mai mult!”. Și adăuga că simte că devine o „persoană mai bună”.
Pe Hugh Grant îl puteți vedea în prezent în filmul „Paddington 2”, din distribuția căruia face parte.
Acum doi ani, actorul britanic a dezvăluit că i s-a propus să preia rolul principal din sitcomul american „Doi bărbaţi şi jumătate”, după concedierea lui Charlie Sheen, în 2011. TVmania a scris AICI, pe larg, despre acest subiect.