Așteptat de fani cu nerăbdare, serialul „House of the Dragon”, a cărui acțiune o precede pe cea din faimosul „Urzeala tronurilor”, se anunță o poveste care nu-și propune să copieze producția fenomen care a cucerit lumea, conform ew.com.
de Andreea Hentea,
Așteptat de fani cu nerăbdare, serialul „House of the Dragon”, a cărui acțiune o precede pe cea din faimosul „Urzeala tronurilor”, se anunță o poveste care nu-și propune să copieze producția fenomen care a cucerit lumea, conform ew.com.
Miguel Sapochnik, unul dintre creatorii noului serial, a dezvăluit că „House of the Dragon” va fi, evident, un omagiu față de „Urzeala tronurilor”, dar și că va fi, în același timp, o producție de sine stătătoare. Primul teaser al serialului „House of the Dragon”, recent făcut public de HBO, i-a transportat imediat pe fani înapoi în lumea din Westeros, însă lucrurile nu sunt atât de simple cum par.
Cum mai este ceva de așteptat înainte de întâlnirea cu noul serial, Miguel Sapochnik a oferit câteva noutăți pentru a le îndulci fanilor așteptarea.
Acesta este printre cei mai în măsură să știe cum stau lucrurile în viitorul serial „House of the Dragon”. Miguel Sapochnik a devenit unul dintre regizorii cei mai apreciați ai amplei producții „Urzeala tronurilor” după ce a semnat mai multe episoade de succes ale serialului, precum episodul opt din sezonul 5 – „Sălașul aspru” / „Hardhome”, episodul 9 – „Bătălia bastarazilor” / „Battle of the Bastards” și episodul 10 – „Vânturile iernii” / „The Winds of Winter” din sezonul 6, precum și episodul 3 – „The Long Night” din sezonul 8.
Acum, Sapochnik este co-showrunner al serialului „House of the Dragon”, alături de Ryan Condal și George RR Martin.
Vorbind cu The Hollywood Reporter despre noul său film, „Finch” (2021), cu Tom Hanks, Miguel Sapochnik a spus câte ceva și despre „House of the Dragon”.
„Cred că am fost foarte respectuoși față de serialul original. Nu l-am stricat și nu încercăm să reinventăm roata. Însă «House of the Dragon» are propriul ton, care se va evidenția și va evolua tot mai mult pe parcursul poveștii. În primul rând, însă, ni s-a părut foarte important să aducem un omagiu serialului original, care a fost cu adevărat inovator. În plus, putem realiza această nouă poveste doar datorită celei din «Urzeala tronurilor»”.
„Acestea fiind spuse, a continuat el, nu ne putem compara tot timpul cu ceea ce am făcut în „Urzeala tronurilor”. Dacă începem fiecare propoziție cu asta, suntem pierduți. «House of the Dragon» este altceva și trebuie să fie diferit. Este o altă distribuție, o altă echipă și deci trebuie să aibă un alt ton. Sper că povestea va fi văzută ca una de sine stătătoare, dar va trebui să își câștige acest drept, nu se va întâmpla totul peste noapte. Sperăm că fanii se vor bucura de ceea ce reprezintă această poveste. Nouă”.
Cineastul a adăugat: „Vom fi norocoși dacă ne vom putea apropia de ceea ce a fost serialul original, dar deocamdată continuăm cu smerenie și sperăm că ceea ce vom aduce publicului va merita să fie legat de povestea din «Urzeala tronurilor»”.
„House of the Dragon” va avea zece episoade și va ecraniza cartea lui George R. R. Martin „Foc și sânge”, publicată și la noi.
Acțiunea acesteia se petrece cu 200 de ani înainte de căderea tronului și detaliază începuturile domniei Casei Targaryen, singura familie de stăpâni ai dragonilor care a supraviețuit decăderii Valyriei.
Aceasta a domnit peste Westeros timp de 300 de ani. Casa Targaryen s-a stabilit la Piatra Dragonului, iar noul serial va urmări povestea generațiilor de conducători care s-au luptat să păstreze Tronul de fier, din epoca puternicului Aegon Cuceritorul până la rebeliunea care face să se clatine totul.
În distribuție vom întâlni numeroase figuri familiare din alte producții de succes. Emma D’Arcy („Truth Seekers”) va fi prințesa Rhaenyra Targaryen, fiica regelui Viserys Targaryen, jucat de Paddy Considine („Peaky Blinders”). Olivia Cooke („Bâlciul deșertăciunilor”) va fi Alicent Hightower, fiica lui Rhys Ifans („Notting Hill”), care îl va juca pe regele Otto Hightower.
Matt Smith (interpretul tânărului duce de Edinburgh din „The Crown”, dar și al protagonistului din „A fost odată-n Soho”, aflat acum pe ecrane), va fi prințul Daemon Targaryen, fratele regelui.
Steve Toussaint („It’s a Sin”) va fi lordul Corlys Velaryon, iar Graham McTavish („Străina”) îl va juca pe Ser Harrold Westerling. Wil Johnson va fi Ser Vaemond Velaryon, John Macmillan îl va juca pe Ser Laenor Velaryon, Savannah Steyn va fi Lady Laena Velayron, iar Theo Nate va fi Ser Laenor Velaryon.
Serialul „House of the Dragon” va avea premiera în anul 2022, dar încă nu s-a stabilit o dată precisă.