Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Horia Varlan

Horia Vîrlan se întoarce la “Cireașa de pe tort”, la Prima TV

2 October 2014

În această toamnă, Horia Vîrlan revine la emisiunea care l-a consacrat, “Cireașa de pe tort”, de pe Prima TV. Producţia, ajunsă la cel de-al 13-lea sezon, dintre care 11 au fost prezentate de simpaticul Vîrlan, va începe pe 15 octombrie, la ora 19.30.

Logo Cireasa

După numai un sezon la Antena 1, unde a făcut parte din juriul emisiunii „Junior Chef', Horia Vîrlan (51 de ani) se întoarce la vechiul loc de muncă, Prima TV, odată cu difuzarea celui de-al 13-lea sezon din „Cireaşa de pe tort', scrie Click.ro.

După câteva luni în care nu a comentat prestaţiile vedetelor de la noi, Horia Vîrlan e nerăbdător: 'voi avea multe de spus, căci sunt cu guşa plină.'

Al 13-lea sezon al emisiunii va include şi noutăţi, precum ediţia care se va difuza miercuri şi care va conţine cele mai interesante şi nostime faze din săptămâna precedentă. Ca şi în sezoanele anterioare, în fiecare săptămână, vor fi prezente la Cireaşa de pe Tort câte patru vedete. Acestea îşi vor testa, pe rând, talentele culinare dar şi abilitaţile de gazdă, iar Horia le va comenta prestaţiile, în stilul caracteristic.

Emisiunea va fi difuzată în fiecare săptămână, începând de miercuri până duminică, de la ora 19.30.

Conform paginademedia.ro, Vîrlan a decis să plece de la Antena 1 după venirea în trust a celor trei foşti MasterChefi – Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu.

Sezonul trecut, Codruţ Kegheş (care face parte acum din echipa “Cusurgiii” de la Prima TV) şi Remus Nica au prezentat “Cireaşa de pe tort”.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare