Irina Păcurariu a invitat la „Reţeaua de idoli” de luni, 26 decembrie, o legendă. Cum a debutat Horia Moculescu și care este instrumentul muzical pe care l-a învățat în trei zile.
de Andra Stana,
Irina Păcurariu a invitat la „Reţeaua de idoli” de luni, 26 decembrie, o legendă. Cum a debutat Horia Moculescu și care este instrumentul muzical pe care l-a învățat în trei zile.
S-a născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu Vâlcea. E cunoscut de toată lumea, după voce, profil, discurs, dar mai ales după sutele de melodii pe care le-a semnat sau interpretat. Despre cine e vorba?
„Prima mea apariţie la Televiziunea Română a fost în 1957. Eram student la Petroşani şi cântam la acordeon. Venisem la un festival studenţesc, care se transmitea în direct”… Așa începe povestea compozitorului și interpretului Horia Moculescu.
„Am un respect deosebit pentru două instituţii, Radio România şi Televiziunea Română”. Fără ele, niciuna dintre vedetele mari pe care le ştim nu ar fi existat”, adaugă invitatul Irinei Păcurariu în a doua zi de Crăciun, de la ora 20:00, la „Rețeaua de idoli”.
Îl știm pe maestrul Horia Moculescu cântând la pian, dar la fel de bine artistul cântă și la acordeon.
„Aveam șase ani și deja cântam la pian. Tatăl meu era pe front și un subaltern avea o datorie la el. Omul a venit cu un acordeon nou, luat din magazin și a spus: „Poftiți domnule căpitan, vă fac un cadou pentru copil. Așa m-am trezit cu un acordeon. Mama a fost împotrivă, dar așa de ușor cântam la acordeon după trei-patru zile, încât o soră a bunicii, care venise în vizită la noi și pe care m-am dus s-o întâmpin cu acordeonul, a spus: „Vai, Midia, ăsta lăutar ajunge!”.
Întâlnirea cu echipa „Rețeaua de idoli” a avut loc în casa artistului, în biroul plin de diplome și trofee primite de-a lungul carierei. Volubil și cu simțul umorului, alături de maestrul Horia Moculescu discuția e antrenantă şi extrem de sinceră. A vorbit despre muzica de ieri și de astăzi, familie, spectatori, dar mai ales despre amintirile frumoase alături de oamenii pe care i-a cunoscut.
Ați fi bănuit că Horia Moculescu a avut un conflict cu Iosif Sava? După zeci de ani, maestrul explică la „Rețeaua de idoli” de unde a pornit neînțelegerea. Nu a uitat nici de prietenia deosebită care l-a legat de Aurelian Andreescu sau de amintirile din Restaurantele Ambasador și Modern, unde a cântat și unde se aduna lumea bună a Bucureștiului acelor vremuri.
La 85 de ani, Horia Moculescu vorbește cu optimism despre planuri de viitor. După succesul melodiei „Și astăzi, și mâine”, colaborarea inedită cu Smiley din acest an, maestrul spune că pregătește noi melodii și demonstrează că muzica nu are bariere și vârstă.
Sursa foto: TVR