Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Horia Brenciu, invitatul serii la „Cronica Cârcotașilor”

de Redactia Tvmania

În această seară, la “Cronica Cârcotaşilor”, primarul Oprescu organizează o conferinţă de presă, pentru a anunţa ultimele decizii ale Guvernului României. De la politichie, Mişu şi Dezbrăcatu’ trec la tembeliziuni. Astfel, după Moculeasca şi Tufaru, Cârcotaşii le propun realizatorilor de emisiunii tabloid câteva soluţii pentru audienţă.

Gelu’ Mititelu’ este revoltat că Dan Capatos a deranjat fantomele de la castel. Drept pentru care, avocatul de partaje de neîmpărţit, fals şi abuz de fals, vrea să-l dea în judecată.

La capitolul vestimentaţie aflăm că au apărut blugii de firma “Celu-levi Strauss” sau “Lee Cu Păr”. Aceştia din urmă, dacă sunt tăiaţi prea mult, se transformă în blugi “Giani Vergeturace”. Tot de firmă sunt şi blugii pentru dolofane “Dolce Copana”, dar nu sunt de neglijat nici hainele “Louis Vuittong”, făcute în Hong Kong.

La final, Cârcotaşii parodiază o cunoscută reclamă la condimente. În rol principal este fosta Zână. Dacă vreţi să vedeţi despre ce este vorba, urmariţi “Cronica Cârcotaşilor”, în această seară (miercuri, 10 octombrie), de la ora 20:30, la Prima TV.

Şi tot atunci Horia Brenciu şi orchestra sa vor cânta piesa “My way”.

[imagebrowser id=946]

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te