Timp de patru zile, între 5 şi 8 august, în platoul din Buftea au avut loc “audiţiile pe nevăzute” pentru cel de-al treilea sezon al show-ului “Vocea României”.
Timp de patru zile, între 5 şi 8 august, în platoul din Buftea au avut loc “audiţiile pe nevăzute” pentru cel de-al treilea sezon al show-ului “Vocea României”.
Marius Moga şi-a aranjat papionul, Horia Brenciu şi-a pregătit speech-ul, Loredana şi-a lustruit “aura” de divă, Smiley şi-a afişat zâmbetul, iar competiţia vocilor a luat startul.
Scena a fost luată cu asalt de adevărate personaje. Nu mică le-a fost mirarea antrenorilor când au aflat că cei care le-au întors scaunele sunt poliţişti, primari, oameni de afaceri sau doctoranzi în genetică.
Şi artiştii deja consacraţi şi-au încercat norocul
Artisti care au pătruns deja pe piaţa muzicală au încercat şi ei să întoarcă scaunele celor patru antrenori. În competiţie au intrat aşadar Stella, pe care ascultătorii o cunosc din featuringul cu Matteo în piesa “Push it”, Răzvan Onilă, fratele unui fost component al trupei Axxa, fostul solist al trupei Desperado, Alexandru Anghel, fratele Monicăi Anghel sau Munner, fost concurent în primul sezon al show-ului “Românii au talent”.
Nivelul competiţiei a fost unul ridicat, astfel că de multe ori scaunele celor patru s-au întors în acelaşi timp, iar concurenţilor le-a revenit sarcina de a-şi alege viitorul mentor.
Fiecare antrenor a recurs la armele sale pentru a-şi atrage în echipa cele mai bune voci, iar în platou a curs cu argumente şi replici acide.
[imagebrowser id=1358]
Cunoscut pentru exuberanţa sa, Horia Brenciu nu s-a dezminţit nici de această dată. Pasiunea cu care trăia fiecare vers şi dorinţa de a avea în echipa lui vocea preferată au rupt, la propriu, butonul scaunului său. Problema a fost însă imediat remediată de echipa tehnică, iar Horia a putut apăsa în continuare butonul de fiecare dată când o voce îi atingea coarda sensibilă.