Tocmai ce s-a încheiat cea de-a 66-a ediție a Premiilor Grammy, iar ecourile sale încă sunt prezente în spațiul public. Iar pentru Holy Molly, aceste eveniment este și mai important, căci cântăreața a fost la un pas, în trecut, de a se afla printre cele mai mari nume din industria muzicală mondială.
Beyonce, Celine Dion, Bruno Mars, Adele, sunt doar câteva dintre numele sonore care au călcat de-a lungul timpului pe faimosul covor roșu de la Premiile Grammy, iar Holy Molly era la un pas de a da nas în nas cu ei. Mai mult decât atât, ar fi avut șansa chiar să cânte în cadrul manifestărilor care se desfășoară în jurul acestui eveniment.
Într-un videoclip postat pe pagina ei de TikTok, Holy Molly povestește cum doar la 17 ani a fost la un pas de a ajunge la premiile Grammy. Mai precis, la acea vreme numele său de scenă era Miss Mary, iar cei din echipa sa au înscris-o într-un concurs organizat de celebrul Akon – cântăreț de hip-hop, R&B, și producător muzical american de origine senegaleză. Primii 3 câștigători aveau șansa să ajungă la premiile Grammy și chiar să cânte pe o scenă mai mică, în cadrul unui after-party, iar Holy Molly a ocupat locul 2 în urma voturilor înregistrate.
Din păcate, Maria Alexandra Florea – numele din buletin al celebrei Holy Molly, Miss Mary pe atunci, nu a mai ajuns în Statele Unite. Motivul? Ambasada americană i-a acordat viza începând cu o zi după ce Premiile Grammy au avut loc.
„Nu e un final super fericit, însă mi-a dat un impuls să lupt cu toată puterea ca să îmi urmez visul”, spune artista în vârstă de 28 de ani.
Holy Molly face furori în Polonia și în Turcia
Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată revelația momentului în industria muzicală din România. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu nume importante din industrie, precum LIZOT, Alex Parker, Cosmo & Skoro și Shanguy, ceea ce a propulsat-o în cele mai importante playlist-uri de pe Spotify. Single-ul ei „Shot a friend” i-a adus o nouă valoare de fani, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate melodii din Polonia și în clasamentele din CSI.
După succesul internațional cu piesele „Menage a Trois”,„Back to her”, „Twinkle Twinkle” și „Shot a friend”, artista a lansat hitul „Plouă”, în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a ajuns pe prima poziție în clasamentele muzicale specializate ale posturilor de radio din România. În 2023, artista a impresionat audiența cu piese precum „Totul meu”, colaborarea cu Adi Istrate, ,„acem cum vrei tu” și ,,Pastila de somn”, care este în continuă ascensiune. De asemenea, Holy și-a atras fani și în teritoriul Turciei cu piesa „Freaks in Town”.