Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Holograf şi-a suspendat din nou cele două concerte din Bucureşti

de Redactia Tvmania

Cele două concerte „Cât de departe”, pe care Holograf trebuia să le susţină pe 22 şi 23 octombrie şi care au fost anulate din cauza problemelor de sănătate ale solistului Dan Bittman, fiind reprogramate pe 25 şi 26 februarie 2013, la Sala Palatului din Bucureşti, au fost din nou amânate.

„Vom suspenda concertele până suntem siguri că Dan va putea cânta. Trebuie să avem certitudinea 100% că se vor putea ţine la cel mai înalt nivel”, a declarat, pentru Mediafax, Edi Petroşel, toboşarul formaţiei.

El a precizat că cele două concerte se vor desfăşura cel mai probabil în cursul anului 2013.

Amânarea concertelor a fost cauzată de niște probleme de sănătate ale solistului Dan Bittman. Deși acum s-a însănătoșit, perioada de refacere este mai mare, susținea, în octombrie, reprezentantul său, decât timpul rămas până la cele două reprezentanții live.

„Dan Bittman s-a operat la Viena. Nu este nimic grav. Marea problemă a fost să-l convingem pe Dan că are nevoie de recuperare și că nu poate să cânte. Toată formația a fost împotriva solistului”, au povestit atunci Edi Petroșel și Mugurel Vrabete.

Citeşte şi:

Trupa Holograf a lansat noul single, “Dacă noi ne iubim”. Îți place?

Dan Bittman s-a operat la clinica AKH din Viena

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te