; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Holograf

Holograf lansează un nou videoclip, “Bine ai venit în viaţa mea”

11 September 2015

Formaţia Holograf lansează un nou videoclip, pentru piesa Bine ai venit în viaţa mea'.

holograf

Noul clip al trupei Holograf vine să dea un chip noii piese ‘Bine ai venit în viaţa mea. Am ales să colaborăm din nou cu Alex Ceauşu şi echipa sa, datorită felului său de a fi şi a ne înţelege pe noi ca trupa. Povestea e simplă, ca şi mesajul piesei: Cu toţii avem revelaţii în viaţă şi întâlniri miraculoase cu persoane care ne marchează mai apoi existent. La fel şi în piesa noastră: este vorba de doi oameni care se întâlnesc şi îşi spun unul altuia cât de mult contează întâlnirea lor şi faptul că întreaga viaţă li s-a schimbat din acel moment. Am preferat un decor rustic, iar Luiza Vlădescu, o actriţă expresivă care ne duce puţin cu gândul la Amy Winehouse, ne-a ajutat să subliniem simplitatea care trebuie să stea la baza unei relaţii frumoase, dar şi nebunia fără de care aceasta n-ar avea sare şi piper, nu-i aşa?', a explicat Dan Bittman.

Holograf va lansa în toamna acestui an un nou album, al optsprezecelea din cariera trupei, în cadrul unui concert extraordinar ce va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 14 noiembrie.

Noul material discografic, ce va fi lansat împreună cu MediaPro Music, conţine şapte piese noi, cât şi trei melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei, reimprimate: Mafia', Sunt un balcanic' şi Ai o oră să te distrezi'.

Puteți urmări aici noul videoclip Holograf – Bine ai venit in viața mea':

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare