Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Postul de documentare History va difuza, în premieră, seria „Războaiele mondiale”

de Redactia Tvmania

Începând din 14 septembrie, History va difuza o nouă serie care poartă telespectatorii într-o incursiune în cel mai sângeros secol din istorie. “Războaiele mondiale” va fi difuzat în fiecare duminică, de la ora 22:00.

“Războaiele mondiale” prezintă trei decenii de război, prin ochii unor oameni care s-au format în tranșee și au ajuns apoi să conducă o lume aflată în pragul dezastrului. O parte dintre aceste persoane au devenit eroi, însă altele s-au transformat în cele mai infame și crude personaje din istorie.

Între cele două mari conflicte din istoria omenirii, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial, au fost doar 20 de ani. Cu toate acestea, mulți istorici consideră că nu au fost două războaie separate, ci o singură confruntare sângeroasă care a cuprins întâi Europa și s-a răspândit apoi pe întregul glob.

Argumentele lor sunt fundamentate pe faptul că figuri reprezentative au participat la ambele războaie, adesea pe aceleași teritorii: mai întâi în tranșeele noroioase de la Ypres și de lângă Somme și apoi, după ani de zile, în Ardeni sau Normandia. Înainte de a deveni faimoși, oameni precum Adolf Hitler, Winston Churchill, Charles De Gaulle, George S. Patton, Stalin sau Mussolini au fost soldați de rând, care au pornit către faimă ca tineri soldați, luptând pentru viețile lor în Primul Război Mondial.

Narată de Jeremy Renner, care a fost de două ori nominalizat la Oscar (cu “The Hurt Locker”, “The Town”), seria cuprinde scene dramatice, efecte vizuale uluitoare și interviuri cu lideri contemporani, printre care John McCain, Colin Powell, Jogn Major și David Miliband, și cu istorici cunoscuți, din întreaga lume.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te