Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Hilary Swank a fost victima prejudecăţilor în copilărie

de Redactia Tvmania

Actriţa îşi aminteşte că nu avea voie să se joace cu copiii de vârsta ei, pentru că părinţii acestora erau deranjaţi de faptul că ea locuieşte într-un parc de rulote, relatează femalefirst.co.uk.

„Aveam un acoperiş deasupra capului şi mama mea lucra din greu ca să pună mâncare pe masă, dar părinţii din împrejurimi nu-şi lăsau copiii să se joace cu mine. Le spuneau că este timpul să intre în casă. În cazul în care eram deja la ei acasă, îmi spuneau să plec”.

Hilary Swank (36 de ani) nu înţelegea la acea vreme prejudecăţile părinţilor, însă încearcă să nu-i judece prea aspru.

„Nu înţelegeam, pentru că nu ştiam că există acest stereotip în legătură cu oamenii care locuiesc în rulote. Mă gândesc la părinţii aceia, care aveau peste 30 de ani – vârsta la care am ajuns eu acum – şi mă întreb: Cum puteau să facă asta unui copil?”

„Nu este un lucru pe care-l înţeleg, dar încerc să am compasiune pentru nesiguranţele lor, indiferent care erau acelea”, a mai spus actriţa.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te