Cântăreaţa Hilary Duff (24 de ani) a devenit mămică, scrie femalefirst.co.uk, după ce a adus pe lume un băieţel de 3,44 kilograme.
Duff este căsătorită din august 2010 cu fostul jucător de hockey Mike Comrie, iar cei doi au decis să-şi boteze primul născut Luca Cruz.
Blonda a anunţat vestea pe pagina personală de Twitter: „Bun-venit în lume, Luca Cruz Comrie!”, a scris actriţa şi cântăreaţa de 24 de ani, care abia aştepta să-şi cunoască primul copil.
„Oamenii îmi tot spuneau «Dormi acum, cât mai poţi!» şi eu le tot explicam că vreau să-mi văd bebeluşul, vreau să văd cum arată”, a povestit Duff acum câteva luni.
Hilary şi Mike s-au cunoscut în 2007, iar blonda a mai avut relaţii cu Aaron Carter şi Joel Madden.