Protagonista din „Mă numesc Züleyha” a fost fotografiată la începutul săptămânii pe o plajă din Bodrum
Protagonista din „Mă numesc Züleyha” a fost fotografiată la începutul săptămânii pe o plajă din Bodrum
Frumoasa Hilal Altınbilek, adică Züleyha din serialul turcesc pe care Kanal D în difuzează în fiecare seară în timpul săptămânii, se află în pauză de filmări. Asta după ce sezonul 2 al producției, „Bir Zamanlar Çukurova” în original, s-a terminat în Turcia mai devreme decât era programat, din cauza pandemiei, la începutul lunii aprilie.
Hilal Altınbilek a fost surprinsă recent de paparazzi site-ului Gecce pe plaja de la Bodrum, în compania unei prietene cu copil. Actrița nu era însoțită nici de Uğur Güneş, nici de Kerem Alışık, colegii ei din serialul „Mă numesc Züleyha” – Yilmaz, respectiv Ali Rahmet Fekeli – cu care a fost pe rând cuplată de tabloidele turcești (bârfele despre tensiuni pe platourile de filmare, din cauza acestui adevărat triunghi amoros, au fost dezmințite luna trecută de un producător al serialului).
În avanpremiera vacanței, Hilal, supranumită Angelina Jolie a Turciei, a urcat săptămâna trecută pe contul personal de Instagram o poză în care se bucură de soare.
Sezonul 2 din „Mă numesc Züleyha” continuă la Kanal D de luni până vineri, de la 20.00.