“De astăzi sunt tată. Am un băiat de nota zece. Sunt foarte fericit. Mulţumesc anticipat pentru urări, dar o să mă retrag în offline din motive lesne de înţeles. Pace şi bucurie!”, a scris Hienă pe contul său de Facebook. Şerban şi iubita sa, Roxana, îşi vor boteza bebeluşul tot cu numele de Şerban.
Pe lângă faptul că este pasionat din adolescenţă de muzică, de ceva vreme Şerban este implicat în tot felul de activităţi ecologiste. E ambasador al Mediului din partea Comisiei Europene şi membru fondator al ONG-ului Generaţia Verde.